O rezoluție va fi supusă la vot în plen în luna noiembrie.

Plenul Parlamentului European a dezbătut situația statului de drept din România. La dezbateri a fost și premierul Dăncilă, care a avut un discurs agresiv și care a susținut că modificările la Legile Justiției nu încalcă independența sistemului judiciar și că Jandarmeria a acționat corect. De asemenea, Viorica Dăncilă a mai susținut că nu a venit la dezbateri „să dea socoteală” și că „MCV și-a ratat menirea”.

În replică, prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a spus că situația din România s-a deteriorat și că guvernul trebuie sa țină cont de opiniile Comisiei de la Veneția și de cele din raportul MCV.

Update: Juliane Bogner-Strass, reprezentantul din partea Consiliului European: „Vă asigur că președinția austriacă acordă impotanță deosebită apărării statului de drept din UE. Consiliul va urmări această chestiune îndeaproape și va acorda o atenție deosebită tuturor problemelor ridicate aici”.

Update: Prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a vorbit la încheierea dezbaterilor din Parlamentul European.

„Am urmărit de îndeaproape tot ce s-a întâmplat în România și îmi amintesc acum 30 de ani, cum românii au început să elibereze de un sistem extrem de corupt. Dacă ne uitam de la o distanță de 30 de ani, vedem că s-au făcut progrese enorme. De ce mă îngrijorează lucrurile astăzi? Pentru că, în ultimii metri ai acestui maraton dureros, riscăm să nu trecem linia de sosire.

Cineva care vine dintr-o țară ca a mea nici nu poate să își imagineze prin ce a trecut poporul român. Vrem să ne asigurăm că sistemul în care trăiesc românii corupția este combătută. Recomandările Comisiei de la Veneția sunt importante, dar vă rog să vă uitați și pe recomandările din MCV de anul trecut, pentru că ele reprezintă un traseu foarte bun. Voi continua dialogul cu guvernul român. Voi fi foarte meticulos și precis și voi transmite întrebări detaliate guvernului român. Miza acestui proces este extrem de mare pentru viitorul UE. E la fel de important pentru poporul român. Dacă Comisia trebuie să fie brutal de sinceră, va fi. Dacă va trebui să folosim alte mijloace, o vom face. Asta nu e o amenințare, vă spun care e rolul Comisiei, noi suntem gardienii tratatelor europene”.

Update: Premierul Dăncilă a vorbit în încheierea dezbaterii:

„Vă mulțumesc tuturor pentru poziția pe care ați avut-o. Mi-am dat seama că există multă dezinformare și nu acuz pe cei care au spus aceste lucruri, ci pe cei care stau în spatele dezinformării. Trebuie să apărăm cetățenii, acest lucru îl cer și eu. Ascult pe toată lumea de bună credință și vreau un dialog care să fie corect pentru România și UE. Doamna Macovei, știu despre dezinformările dvs. Acest guvern pe care îl criticați a adus o creștere economică de 7% și de aceea românii îl iubesc. Nu vă face cinste să aduceți lupta politică internă în PE.

Reforma în ce privește Justiția este inițiată în Parlament, care este ales democratic, este expresia voinței poporului. S-a arătat cu degetul spre guvern. Nu. În Parlament au fost inițiate legile.

Parlamentul European nu este inamicul meu. Am fost europarlamentar 9 ani de zile și nu mă abat de la valorile europene. Poate nu toate lucrurile sunt corecte, dar un dialog constructiv poate îndrepta lucrurile. Vom ține cont de recomandările Comisiei de la Veneția. România este o țară pro-europeană și nu se va abate de la drumul pro-european. Să aveți încredere în România și în respectarea statului de drept în țara mea”.

Europarlamentarul Sophie in ‘t Veld: „Doamnă prim-ministru, sunt dezamăgită de discursul dvs. Noi nu atacăm România, dar exprimăm preocupări referitoare la țara dvs. Acceptați mâna pe care v-o întindem, nu intrați în defensivă. Această dezbatere este o încercare de a crea o cultură a statului de drept”.

Ska Keller, liderul Verzilor din PE: „România are o tradiţie îndelungă şi mândră pentru libertate. A dat jos o dictatură după 42 de ani. România a făcut-o, deşi a fost greu. Democraţia s-a dezvoltat, a intrat în UE, iar ce se întâmplă acum este cu atât mai îngrijorător. Guvernul vostru va permite oamenilor condamnaţi să fure bani. Legalizaţi, de fapt, corupţia. Banii sunt luaţi de la oameni şi merg în buzunarele altora. Românilor le pasă, pentru că au ieşit în stradă. În loc să-i ascultați pe protestatari, ați trimis jandarmii să îi bată și să dea cu gaz lacrimogenm”.

Guy Verhofstadt, liderul ALDE din Parlamentul European: „O problemă a României este corupția, a doua sunt serviciile secrete, un stat în stat. Văd o reacție nepotrivită la această situație, în stil Orban și Kaczyński. Doamnă prim-ministru, nu mergeți pe drumul Ungariei și Poloniei, nu subminați democrația iliberală.”

Europarlamentarul Monica Macovei: „Dragnea și Tăriceanu atacă acum UE, dar românii vor în Europa, în democrație și libertate. Guvernul a lovit cu bastoane și grenade propriii cetățeni. Presa independentă este amenințată la ordinul unui condamnat penal.”

Europarlamentarul Esteban Gonzales Pons: „Românii s-au luptat pentru democraţie, sunt un popor decent şi curajos. Îi ignoraţi, doamnă, de ce nu vreţi să vă ascultaţi poporul? Ce interese ascunse colcăie în spatele Guvernului dumneavoastră? Acest Parlament vrea să ştie aceste lucruri. Ascultaţi-vă poporul, românii vor doar transparenţă şi integritate”.

Declarațiile Vioricăi Dăncilă:

În numele României vă mulțumesc pentru invitație. Nu am venit să dau socoteală, am venit pentru că vă prețuiesc și vă respect.

Cer același respect pentru poporul român. Pentru cine vrem să construim un sistem de justiție viabil? Pentru MCV, politicieni, magistrați? Evident că nu. Trebuie să facem o justiție corectă pentru cetățeni.

Justiția trebuie să fie garanția că legile și drepturile sunt respectate, iar cine le încalcă va fi sancționat. În ce fel a apărat MCV cetățenii români? S-a vorbit despre instituții, numirile de magistrați, lupta anticorupție. Foarte bine, dar nu am văzut nimic despre protocoalele secrete, încălcarea drepturilor omului. În baza protocoalelor milioane de români s-au aflat sub monitorizarea serviciilor secrete în numele luptei anticorupție.

Există decizii judecătorești care arată cum s-au falsificat probe, cum s-au modificat transcrierile unor interceptări, cum erau șantajați martorii. Nimic despre asta în rapoartele MCV. Asta înseamnă că acest mecanism și-a ratat menirea. Cer să ni se spună cine a redactat rapoartele și a omis din rea credință sau neglijență aceste aspecte. 

De la aceste abuzuri grave trebuie să începem. În ultimii patru ani, peste 3000 de magistrați au fost cercetați de DNA. Jumătate dintre ei au avut dosare. Nu o spun doar eu, o spun cu multă îngrijorare asociațiile de magistrați.

Prin astfel de dosare contrafăcute au fost înlăturați din funcție mai mulți judecători, un procuror general, un șef de parchet superior. Toți au fost achitați, dosarele clasate, dar ei au fost înlăturați.

Noile legi le redau judecătorilor independența. Nu este nicidecum restrânsă. Avem bună credință și ținem cont de recomandările Comisiei de la Veneția. Fără Legile Justiției, Parchetele se întorc în era sovietică.

Azi v-am informat oficial despre abuzuri. De acum nu se vor mai putea ingora. Întrebați-vă de ce vi s-au ascuns aceste lucruri, înainte de a ridica piatra împotriva României.

Văd că este acuzată Jandarmeria pentru intervenția din 10 august, împotriva unor manifestanți violenți care au încercat să ocupe clădirea Guvernului. Nu am văzut aceeași poziție față de alte mitinguri din Bruxelles, Franța, Germania, Marea Britanie. Nu pot accepta sub nicio formă ca Jandarmeria Română să fie acuzată de acțiuni și proceduri practicate peste tot în Europa. 

Nu interziceți României ceea ce este permis în alte state. Vrem să vă fim parteneri egali, nimeni nu va putea întoarce România din parcursul european.

De asemenea, la începutul dezbaterii, Prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a declarat:

Ultima dată am discutat în februarie. Astăzi e important să facem un inventar. Suntem cu toții conștienți că reforma legilor justiției, reforma Codului Penal și de Procedură Penală au dus la îngrijorări. Foarte mulți români sunt îngrijorați că Justiția ar putea fi subminată. Comisia împărtășește îngrijorările.F

Din acest punct de vedere, Comisia Europeană are o abordare nepărtinitoare. Aș vrea să fac un inventar. În ceea ce privește Legile Justiției, în ultimul an aceste legi au fost contestate la CCR. Consiliul European, prin Greco, a adoptat un raport exprem de critic privind independența Justiției. Opinia finală a Comisiei de la Veneția va fi adoptată la finalul acestei luni. Parlamentul României nu a dat semne că răspunde la aceste recomandări.

Privind Codul Penal și Codul de Procedură Penală, Comisia de la Veneția pregătește un alt aviz și pe aceste coduri. Aceste legi sunt cruciale pentru trimiterea în judecată a persoanelor corupte. Eu cer ca autoritățile române să lansese o investigație asupra protocoalelor între SRI și Justiție. Modificările la Coduri nu trebuie să aibă un impact asupra independenței Justiției.

În ceea ce privește procedura de demitere a șefei DNA și evaluarea procedurii, vă amintesc că până acum activitatea DNA a fost motivul pentru care comisia a făcut o evaluare pozitivă în MCV. Procedurile robuste și independente pentru numirea și revocarea procurorilor au fost elemente cheie.

Stimați deputați, urmărim ultimele evoluții din România cu îngrijorare. Capacitatea de a combate corupția este esențială. Lucrurile acum merg înapoi într-un fel dăunător pentru locul construit de România ca stat membru în Uniunea Europeană. Aș dori să subliniez că Comisia a fost și va fi gata să susțină autoritățile române. Am încredere că dialogul va continua.

Ultimele evoluții sunt o sursă de mare îngrijorare. Vom raporta concluziile noastre în următorul MCV. Situația s-a deteriorat, elementele vor fi analizate.

Președintele Juncker și cu mine am spus că ne exprimăm îngrijorările încă din ianuarie. În timp ce vom continua să urmărim obiectivele noastre pentru a avea o situație pozitivă în dialogul cu autoritățile române, Comisia va trage concluziile necesare dacă există conflicte de interese în legile care se promulgă.

Suntem gardianul tratatelor și nu vom ezita să acționăm atunci când trebuie să asigurăm compatibilitatea cu tratatele europene. Comisia va folosi toate mijloacele. Comisia cere României să se abțină de la orice pași care ar putea să inverseze progresul. Încă mai avem o șansă să învârtim această tendință, legile nu au fost promulgate. Responsabilitatea este la autoritățile române.

Amintim că ieri, premierul Dăncilă și Tudorel Toader au avut o întrevedere cu vicepreședintele Comisiei Europene. Ulterior, Ministrul Justiției a declarat că ,,Frans Timmermans a spus cu subiect și predicat faptul că nici nu intră în discuție activarea Articolului 7. România este într-o altă situație decât Ungaria sau Polonia”.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday