Rata şomajului în UE a ajuns în iulie la 6,9%. Cu o rată de 5,1%, România se situează printre statele cu un nivel al șomajului redus. În Grecia sau Spania, de exemplu, indicatorul este de aproape trei ori mai mare.

În blocul comunitar, rata șomajului a scăzut de la 7,1% în iunie la 6,9% în iulie. Spre comparație, în iulie 2020, indicatorul era de 7,6%, potrivit datelor Eurostat. Țara noastră a înregistrat în iulie un șomaj de 5,1%, în creștere cu 0,1 puncte procentuale față de luna precedentă, potrivit unui comunicat al Institutului român de Statistică. În total, peste 420 de mii de români își căutau activ un loc de muncă la finalul lunii iulie.

Printre statele cu cele mai mici rate, se află Cehia (2,8%), Olanda (3,1%) sau Malta (3,3%), iar la polul opus se situează Grecia (14,6%), Spania (14,3%) sau Italia (9,3%).

În Zona Euro, indicatorul a scăzut de la 7,8% la 7,6%, iar anul trecut în iulie era de 8,4%. Eurostat estimează că 14,6 milioane de persoane din UE își căutau un job în iulie. Dintre aceștia, 2,8 milioane aveau vârste sub 25 de ani, o rată de 16,2% pentru această categorie de vârstă.

Folosim cookies