Președintele Klaus Iohannis a avut astăzi două ședințe privind măsurile de gestionare a epidemiei COVID-19 cu premierul Ludovic Orban și mai mulți miniștri.

La finalul acestei ședințe, președintele Klaus Iohannis a cerut autorităților publice „să-și asume un rol mai ferm, proactiv în gestionarea pandemiei”.

Virusul e încă printre noi. Cu cât conștientizăm mai bine cu atât cresc șansele noastre să controlăm și să stopăm epidemia. Altfel, există riscul de a ne confrunta cu o explozie majore a infectărilor. Dacă regulile vor fi constant încălcate ne îndreptăm spre noi focare. Solicit autorităților locale să-și asume un rol mai ferm, proactiv în gestionarea situației. Am reușit până acum să controlăm, iar măsurile luate pe parcurs și-au dovedit eficiența”, a adăugat acesta.

Șeful statului a avertizat că vom intra în stare de urgență dacă ritmul de infectare va crește semnificativ și i-a criticat pe cei care răspândesc informații false. „Tot felul de iresponsabili propagă dezinformări periculoase și teorii ale conspirației. Sunt și politicieni care încurajează nerespectarea legilor”, a spus acesta.

Iohannis a criticat din nou PSD, despre care a spus că are ca principală prioritatea în  această perioadă dărâmarea guvernului: „Depunerea unei moțiuni de cenzură e dovadă de maximă iresponsabilitate. PSD e preocupat de combinații meschine, cu scopul de a da jos un guvern angrenat într-o bătălie contratimp. O criză politică profundă peste una sanitară, asta vrea PSD pentru România”.

Principalele declarații:

În această scurtă perioadă am văzut foarte mulți români care respectă regulile, poartă măști, mențin distanțarea socială. Am văzut instituții și companii care s-au pregătit foarte bine pentru activitate, au luat toate măsurile necesare.

Din nefericire au fost și exemple de comportamente în totală contradicție cu normele sanitare. Unii au înțeles complet greșit că starea de alertă înseamnă relaxare totală. S-au pus în pericol pe ei, dar i-au pus și pe ceilalți. Virusul e încă printre noi. Cu cât conștientizăm mai bine cu atât cresc șansele noastre să controlăm și să stopăm epidemia.

Altfel, există riscul de a ne confrunta cu o explozie majore a infectărilor. Dacă regulile vor fi constant încălcate ne îndreptăm spre noi focare. Solicit autorităților locale să-și asume un rol mai ferm, proactiv în gestionarea situației. Am reușit până acum să controlăm, iar măsurile luate pe parcurs și-au dovedit eficiența.

Declarație de presă susținută de Președintele României, Klaus Iohannis, după ședința privind măsurile de gestionare a epidemiei COVID-19

Declarație de presă susținută de Președintele României, Klaus Iohannis, după ședința privind măsurile de gestionare a epidemiei COVID-19

Posted by Privesc.Eu on Tuesday, 19 May 2020

Au fost două luni foarte grele, ar fi dramatic să ne compromitem tocmai acum când am reușit să facem un pas important pentru a ne relua un mod de viață mai apropiat de cel cu care eram obișnuiți.

Vom fi obligați să reintrăm în stare de urgență dacă ritmul de infectare crește semnificativ. Vedem tot felul de iresponsabili care răspândesc dezinformări și propagă teorii are conspirației cu scopul de cultiva neîncrederea. Aceste abordări sunt nocive, pot crea breșe afectând solidaritatea socială care e fundamentală pentru a trece cu bine peste perioada dificilă.

Când am fost uniți am reușit să salvăm vieți. Să nu irosim dragi români tot ce am câștigat în aceste două luni. E foarte grav că unii politicieni încurajează încălcarea legilor, aceiași vechi politruci. Fac tot posibilul ca efortul național să eșueze. Prioritatea PSD e dărâmarea Guvernului, așa cum a anunțat cu mândrie liderul lor. Depunerea unei moțiuni de cenzură e dovadă de maximă iresponsabilitate. PSD e preocupat de combinații meschine, cu scopul de a da jos un guvern angrenat într-o bătălie contratimp.

O criză politică profundă peste una sanitară, asta vrea PSD pentru România. E de neimaginat cum ar fi arătat țara acum cu un guvern PSD în funcție. România nu mai poate rămâne blocată în trecut. Această pandemie ne-a afectat prin amploare și gravitate.

Nu există sectoare care să nu fi avut de suferit. O abordare constructivă implică tratarea crizei și ca pe o oportunitate. Am putut constata o accelerare a unei reforme importante, digitalizarea administrației. Instituțiile s-au adaptat rapid.

Este un uriaș pas înainte, obligatoriu va trebui consolidat. Totuși e important să înțelegem că nu vorbim de o repornire de la 0 a economiei. Au fost sectoare importante care au funcționat la capacitate deplină, cum e cel al construcțiilor.

În continuare, relansarea economică se va sprijini pe investiții în infrastructură. Viziunea va fi pe inovare, investiții masive în infrastructura de transport, energetică și sanitară. Pleacă de la principii economice sănătoase ce vor susține prosperitatea.

Solicit sprijinul tuturor forțelor politice credibile și mediului de afaceri să oferim încredere angajaților și întreprinzătorilor.

Avem o notă de plată care ne limitează spațiul de intervenție, vrem să accesăm toate formele de sprijin, inclusiv noile forme pe care lucrează acum Comisia Europeană. Prioritățile sunt menținerea sănătății cetățenilor și relansare economică.

Am trecut cu bine prin încercările care au testat soliditatea democrației, am depășit 2 luni de stare de urgență, am reușit să ținem sub control pandemia. Suntem pe drumul cel bun, trebuie să continuăm cu fermitate și înțelepciune, să ne unim eforturile.

Reamintim faptul că ieri premierul Ludovic Orban a anunțat trecerea „de la starea de alertă la starea de alertă maximă”. Orban a subliniat faptul că, odată cu hotărârea de guvern, amenzile vor fi reinstituite, motivând că „trebuie să-i protejăm pe cei care respectă regulile de cei care le sfidează.”

Reamintim, de asemenea, că premierul a anunțat reglementarea sectorului turismului, după data de 1 iunie: „Intenția noastră este să deschidem sezonul estival, în condiții bine stabilite.”

Înainte de încheierea stării de urgență, președintele Klaus Iohannis a mulțumit românilor pentru efortul făcut și pentru respectarea stării de urgență și a avertizat, într-o declarație de presă, că „dacă se va ajunge la supraaglomerarea spitalelor nu voi ezita să declar din nou stare de urgență.”

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday