Comunicatul Administrației Prezidențiale:

„Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a luat act de demisia domnului Ludovic Orban din funcția de prim-ministru al României.

În conformitate cu dispozițiile art. 106 și ale art. 107 alin. (3) din Constituție, Președintele României l-a desemnat ca prim-ministru interimar pe domnul Nicolae-Ionel Ciucă, pentru a îndeplini atribuțiile prim-ministrului până la formarea noului Guvern”.

Amintim că acum o oră premierul Ludovic Orban și-a anunțat demisia din funcție. „Nu mă cramponez de funcția de prim-ministru, vreau ca negocierile care vor urma să ducă la un guvern format din formațiunile politice de centru-dreapta care susțin cu claritate orientarea euroatlantică a României”, a spus el.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday