Președintele Klaus Iohannis a anunțat, la finalul întrevederii de la Palatul Cotroceni cu premierul Ludovic Orban, ministrul Afacerilor Interne Marcel Vela, ministrul Sănătății Victor Costache și ministrul Apărării Nicolae Ciucă, alte măsuri adoptate pentru combaterea coronavirusului. 

Șeful statului a anunțat că se vor introduce noi restricții de circulație, pe principiul ce a „a fost recomandare până acum, devine obligație după principiul stăm acasă”.

„E nevoie ca măsurile să fie respectate integral. Am convenit să folosim și Armata pentru a gestiona mai bine situațiile din teren. Armata va pune la dispoziție personal care va suplimenta forțele de ordine publică”, a anunțat șeful statului.

Principalele declarații:

„Tocmai am încheiat o ședință de lucru, au participat premierul Orban, miniștrii de Interne, Sănătate și Apărare. Am evaluat situația care devine din ce în ce mai complexă, creată de epidemia de coronavirus.

Am discutat împreună măsurile suplimentare, care se cer luate. Pot să vă spun că am convenit că este nevoie de măsuri suplimentare pentru a fi în situația de încetinire a răspândirii infecției.

Declarație de presă susținută de Președintele României, Klaus Iohannis, după ședința de evaluare și prezentare a măsurilor cu privire la gestionarea epidemiei COVID-19

Declarație de presă susținută de Președintele României, Klaus Iohannis, după ședința de evaluare și prezentare a măsurilor cu privire la gestionarea epidemiei COVID-19

Posted by Privesc.Eu on Tuesday, March 24, 2020

Se vor introduce noi restricții de circulație. Ce a fost o recomandare, devine o obligație după principiul stăm acasă.

Oamenii pot ieși pentru serviciu, cumpărături necesare, însă aceste restricții devin obligații. Am convenit totodată ca în această perioadă să pregătim pentru persoanele care sunt în carantină sau izolare măsuri de supraveghere electronică.

E nevoie ca măsurile să fie respectate integral. Am convenit să folosim și Armata pentru a gestiona mai bine situațiile din teren. Armata va pune la dispoziție personal care va suplimenta forțele de ordine publică. Un punct foarte special, țin să-l menționez. Persoanele cele mai vulnerabile sunt cele peste 65 de ani.

Este evident că avem nevoie de măsuri speciale și de restricții. Pentru a le proteja, se vor introduce restricții speciale în sensul că vor trebui în interesul lor să stea practic tot timpul acasă”.

Reamintim că sâmbătă seara, ministrul de Interne a anunțat adoptarea unei ordonanțe militare prin care: – se interzice circulația în grup mai mare de trei persoane, dacă acestea nu locuiesc împreună; – se recomandă evitarea circulației persoanelor în afara domiciliului fără un scop justificat, pe timp de zi și se interzice circulația persoanelor pe timp de noapte; – se suspendă activitatea stomatologiilor, a mallurilor (cu excepția magazinelor alimentare) ; – se interzice intrarea cetățenilor străini pe teritoriul României, cu excepția tranzitării pe culoare stabilite și reglementate.

 

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday