Premierul Viorica Dăncilă a transmis președintelui României, Klaus Iohannis, un răspuns oficial la scrisorile prin care șeful statului a prezentat motivările privind respingerea nominalizărilor miniștrilor Transporturilor și Dezvoltării, potrivit unui comunicat publicat de Guvern. 

Este precizat faptul  că cele două propuneri pentru funcțiile de ministru – Lia-Olguța Vasilescu și Mircea-Gheorghe Drăghici – îndeplinesc condițiile de legalitate prevăzute de art. 2 din Legea nr. 90/2001, cu modificările și completările ulterioare. Se menționează și că persoanele propuse nu se găsesc în unul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute de Legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, cu modificările și completările ulterioare.

”Având în vedere faptul că cele două propuneri respectă toate condițiile prevăzute de Constituția României, republicată, și de legile organice aplicabile, reiterez solicitarea de emitere a decretelor prezidențiale de numire a doamnei Lia-Olguța Vasilescu în funcția de viceprim-ministru, ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, și a domnului Mircea-Gheorghe Drăghici în funcția de ministru al Transporturilor și, totodată, să înceteze efectele Decretului Președintelui României nr.46/2019 pentru desemnarea unui membru al Guvernului ca ministru interimar și ale Decretului Președintelui României nr.47/2019 pentru desemnarea unui membru al Guvernului ca ministru interimar”, se arată în documentul oficial transmis Administrației Prezidențiale de către prim-ministrul Viorica Dăncilă.

Amintim că astăzi președintele Iohannis a prezentat motivele pentru care a respins propunerile pentru Ministerul Dezvoltării și cel al Transporturilor. 

Secretarul general al Guvernului, Toni Greblă, a declarat astăzi pentru Europa FM că „Motivarea refuzului de numire a celor doi miniștri nu are de-a face cu legea”. Secretarul general a adăugat: ”În plus, a apărut decizia CCR care, chiar dacă interpretează Constituția îl obligă pe președinte la a respecta o anume modalitate de rezolvare a acestei situații. Așa că vom reitera propunerile de numire a celor doi în funcțiile de miniștrii. Iar dacă președintele va refuza, vom sesiza CCR. ”

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday