Speranța Cliseru a declarat că ordinul de evacuare a Pieței a fost semnat după ora 12 noaptea iar zona era deja evacuată, deși în prima conferință de presă Jandarmeria Română a declaratordinul a fost semnat la ora 23:11: ,,Este conform legii. Dacă sunt atacați  au voie să acționeze fără ordin. Nu este relevantă ora (la care a fost dată ordinul) . Jandarmii puteau acționa și fără ordin. Nu am ce să reproșez. Violențele care necesitau restabilirea ordinii publice s-au întâmplat mult mai târziu, când s-a dat foc la fel de fel de elemente de mobilier urban. Nu are importanță unde erau. Ordinul era de restabilirea ordinii publice. Nu putea să eliberăm un spațiu și pe străzi să se întâmple acte de vandalism sau de terorism.”

Prefectul s-a prezentat la Senat astăzi, pentru a participa la audierile din cadrul Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională. Audierile au fost anulate deoarece nu a fost întrunit cvorumul.

Speranța Cliseru a mai spus că nu s-a aflat în centrul mobil de intervenție, dar că a fost într-o clădire ce aparține Guvernului: ,,Eu nu m-am aflat în centrul de comandă. Așa cum v-a spus domnul viceprimar nu ne-am aflat noi în centrul mobil. Eu m-am aflat într-o clădire ce aparține de Guvern. Nu aveam niciun monitor, am văzut ceea ce ați văzut și dumneavoastră in imaginile din media.

Șeful de operațiuni a mai venit, a mai plecat, mai venea din când în când. Nu am cerut o verificare, în acele momente nu aveam posibilitatea să cer verificări suplimentare. După părerea mea au respectat gradual tot ce aveau de făcut. Dacă au fost cazuri de excese sau ce au făcut dumnealor nu vreau eu să mă pronunț”.

Amintim că a existat o serie de declarații contradictorii între oficiali privind intervenția la protestul Diasporei. Prefectul a negat că a fost în Piață, în timp ce Carmen Dan și comandantul Jandarmeriei au spus că a fost la punctul de comandă.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday