Prețul țițeiului european BRENT a scăzut cu 5%, la 86 de dolari pe baril, pentru prima dată din ianuarie. La ora 18, cotațiile au coborât pentru scurt timp și la 85 de dolari, conform Trading Economics, care evidențiază că este a patra săptămâna la rând încheiată în scădere. Analiștii explică faptul că majorarea dobânzilor de referință în SUA, Elveția, Marea Britanie au alimentat îngrijorările cu privire la încetinirea economică globală și la cererea de energie în creștere.

Cotațiile țițeiului american WTI au scăzut și ele cu 6%, la aproximativ 78 de dolari pe baril. De asemenea, este un nivel nemaivăzut din ianuarie, influențat și de faptul că dolarul a devenit mai puternic după ce Rezerva Federală a majorat dobânda de referință într-un pas considerat de analiști “agresiv”. În această săptămână, au existat perioade de timp în care cotațiile petrolului au crescut, în contextul mobilizării anunțate de Vladimir Putin.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday