Parlamentul European votează astăzi rezoluţia privind statul de drept în România, în aceeași zi cu publicarea raportului MCV.eeași zi cu publicarea raportului MCV.

Parlamentul European votează astăzi o rezoluție privind statul de drept din România. În data de 3 octombrie, Parlamentul a dezbătut evoluțiile din țară, în plen fiind prezentă și Viorica Dăncilă. Frans Timmermans a susținut atunci că situația din România s-a deteriorat.

Liderul grupului PPE din Parlamentul European a declarat că grupul va susține rezoluția referitoare la România, și că ,,țara face pași înapoi în lupta anticorupție și Justiție”, scrie G4Media.

,,Dacă Comisia trebuie să fie brutal de sinceră, va fi. Dacă va trebui să folosim alte mijloace, o vom face. Asta nu e o amenințare, vă spun care e rolul Comisiei, noi suntem gardienii tratatelor europene”, a spus prim-vicepreședintele Comisiei Europene la dezbaterea din octombrie.

De asemenea, un europarlamentar german a transmis că “trebuie luată serios în calcul” activarea Articolului 7 în cazul României, a relatat Digi24.

Amintim că, Viorica Dăncilă a susținut în plenul Parlamentului European că nu a mers acolo ,,să dea socoteală”. ,,Nu pot accepta sub nicio formă ca Jandarmeria Română să fie acuzată de acțiuni și proceduri practicate peste tot în Europa”, a mai punctat ea.

Despre o posibilă activare a Articolului 7, ministrul Justiției a declarat că prim-vicepreședintele Comisiei Europene a spus, la întâlnirea cu premierul Dăncilă, că nu se pune problema activării Articolului 7 în cazul României, întrucât „România este într-o altă situație decât Ungaria sau Polonia”.

În urma dezbaterilor, Eugen Teodorovici a susținut că premierul Dăncilă  ar fi trebuit să-i ceară demisia vicepreședintelui Comisiei Europene, pentru că s-a antepronunțat în chestiunea protocoalelor.

Astăzi și comisia MCV urmează să publice un nou raport privind România.

Folosim cookies