Știri verificate
Donald Trump pretinde, într-o scrisoare adresată Congresului, că războiul cu Iranul “este încheiat” și că, odată cu armistițiul de la începutul lunii aprilie, nu ar mai fi existat confruntări militare directe. Totuși, între timp a existat cel puțin un episod în care Marina SUA a deschis focul asupra unei nave iraniene. Aparent, Trump încearcă astfel să evite obligația de a cere aprobarea pentru continuarea operațiunilor.

Alertă aeriană în Tulcea, noaptea trecută. În timpul unui atac asupra Ucrainei, o dronă rusească a intrat în spațiul aerian al României, în zona Chilia, după care a ieșit spre Ismail. Două aeronave F-16 au fost ridicate de la sol. Populația din apropiere, avertizată prin Ro-Alert.
-
Proteste masive ale angajaților din întreaga lume (inclusiv în Franța, Germania și SUA), de Ziua Muncii, din cauza creșterii costului vieții generat de conflictul din Orientul Mijlociu. Lucrătorii au cerut salarii mai mari și condiții de muncă mai bune.
Pentagonul a încheiat acorduri cu șapte companii din domeniul AI, pentru a extinde serviciile lor în rândul militarilor și pentru a crește numărul de firme autorizate să acceseze rețelele clasificate. Anunțul exclude Anthropic, aflată într-o dispută cu Departamentul Apărării privind mecanismele de siguranță pentru utilizarea militară a AI.

Donald Trump amenință UE că, săptămâna viitoare, va majora tarifele pentru autoturisme și camioane, de la 15% la 25%. Acuză blocul comunitar că nu a respectat acordul comercial încheiat anul trecut, fără a indica în ce fel.

Război Rusia – Ucraina. Armata ucraineană a atacat cu drone, săptămâna trecută, un aerodrom rusesc din Celiabinsk, la 1.700 km de graniță. Afirmă că a lovit mai multe aeronave de vânătoare Su-57 și un bombardier Su-34, dar că amploarea pagubelor nu este clară.
-
Ambasadorul ucrainean la Tokyo spune că ar putea fi deschise discuții prin care Japonia să furnizeze echipamente militare Ucrainei, după ce niponii și-au relaxat condițiile de export. Aduce în discuție și o posibilă colaborare pentru dezvoltarea unui sistem de apărare antiaeriană.

România a pierdut 459 de milioane de euro din PNRR, din cauza întârzierii reformei pensiilor speciale și pentru că a amânat depolitizarea companiilor de stat.

Administrația americană trebuie să ceară un vot în Congres pentru prelungirea operațiunilor militare în Iran, însă este puțin probabil să facă acest lucru. Astăzi se împlinesc 60 de zile de când a început războiul, fiind termenul până la care președintele SUA poate continua conflictul fără autorizația Congresului.

Boardul Editorial al Wall Street Journal consideră că economia americană “este salvată” de inteligența artificială, boom-ul investițiilor tehnologice compensând parțial daunele făcute de tarifele lui Donald Trump. Totuși, americanii de rând vor continua să se confrunte cu creșteri de prețuri, taxele vamale fiind “mai vinovate” decât războiul de această situație.
Distrugătorul american USS Higgins a rămas fără energie electrică și fără propulsie timp de mai multe ore, marți, în regiunea Indo-Pacific, după o avarie la sistemul electric. Conform experților, în acest interval, “nava a rămas neputincioasă”.

Anticariat-Carti.com, o soluție practică pentru cei care vor să vândă cărți în București. (P)

China atrage atenția Statelor Unite că problema Taiwanului rămâne “cel mai mare punct de risc” pentru relațiile bilaterale, într-o discuție telefonică dintre Marco Rubio și ministrul chinez de Externe, înaintea unui posibil summit Donald Trump – Xi Jinping. FT consideră, totuși, că întâlnirea nu va duce la schimbări majore, întrucât rivalitățile de lungă durată sunt profunde și complexe.

MAE va declasifica cinci mii de dosare diplomatice de la începutul anilor ’90, despre primele alegeri libere, mineriade, vizita istorică a Regelui Mihai și reunificarea Germaniei.

Donald Trump spune că ”probabil” va retrage trupele americane din Italia și Spania, pe care le-a criticat pentru poziția lor față de războiul din Iran, la o zi după ce amenințase cu posibila reducere a numărului de trupe americane din Germania.

Apple spune că iPhone17 este cel mai popular model al său din istorie. Compania a raportat rezultate financiare peste așteptări, în primul trimestru, pe fondul creșterii cererii pentru iPhone.

Fiii lui Trump au intrat în acționariatul unei companii miniere din Kazahstan, în urma unor tranzacții consecutive prin care diferite vehicule financiare au ajuns să fuzioneze cu aceasta. Specializată în extragerea Wolframului, un element considerat strategic, firma kazahă obținuse anul trecut licență pentru cel mai mare zăcământ de acest fel din lume, dar și un sprijin de 1,6 miliarde de dolari de la guvernul SUA.

Rusia. Tentativă eșuată de asasinare a generalului rus acuzat că a coordonat atrocitățile comise de Armata Rusă în orașul ucrainean Bucea, în primăvara lui 2022. The Guardian a aflat că bomba a fost plasată într-o cutie poștală, dar la altă scară a blocului în care locuia acesta. În locul generalului, a fost ucis un subordonat.

Reuters: Un cercetător american proeminent, condamnat pentru că a mințit cu privire la plăți primite din China în perioada în care lucra la Universitatea Harvard, și-a reconstruit laboratorul de cercetare în Shenzhen pentru a dezvolta tehnologii creier-computer, considerate de guvernul chinez drept prioritate națională.

Război în Ucraina. Marina ucraineană a atacat cu drone navale ambarcațiuni ale FSB care păzeau Podul Kerci, ce leagă peninsula Crimeea de Rusia. Din datele preliminare, au fost avariate o navă de patrulare și una pentru operațiuni antisabotaj.

