Știri verificate
Explozie la Moscova, luni dimineață. Aparent, o dronă a lovit o clădire rezidențială de pe bulevardul Mosfilm, unde se află compania producătoare de filme a Federației Ruse. Primarul capitalei ruse a confirmat atacul și a susținut că alte două drone ar fi fost doborâte înainte de a ajunge în Moscova.

Cei șase parlamentari ai partidului UNIT (intrați în parlament pe listele POT) anunță că nu vor vota moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan. Deși inițial au semnat demersul PSD-AUR, acuză că acesta “nu propune schimbarea direcției, ci doar înlocuirea unui om”.

-
Guvernatorul băncii centrale a Greciei, membru în Consiliul Guvernatorilor Băncii Centrale Europene, avertizează că riscurile ca Zona Euro să intre în recesiune sunt “reale și justificate”. Spune că deocamdată scumpirea carburanților nu s-a propagat asupra celorlalte prețuri, dar situația energetică actuală este mai dificilă decât în 2022, când Rusia a atacat Ucraina.

Circulația a fost reluată pe autostrada A3 în dreptul km 48, pe sensul de mers spre capitală. Mai devreme, a avut loc un carambol între șase autoturisme, în urma căruia o persoană a fost rănită.
Austria. Cinci copii au fost răniți seara trecută, când un obiect din al Doilea Război Mondial, îngropat pe locul unde era aprins un foc de tabără, a explodat. Au primit îngrijiri la spital, dar nu au rămas internați.

Maroc. Doi militari americani, care participau la un exercițiu cu mai multe state, sunt dați dispăruți. Sunt căutați în zona de coastă din sud-vestul țării.
-
SUA. Guvernul federal a ocolit Congresul când a aprobat vânzări de echipamente militare în valoare de 8,6 miliarde de dolari către Israel, Qatar, Kuweit și Emiratele Arabe. Departamentul de Stat susține că situația de urgență din regiune justifică vânzări imediate.
FMI avertizează guvernele UE că “repetă greșelile din 2022”, privind modul în care gestionează valul de scumpiri la energie și la carburanți. Critică faptul că sunt prea puține măsuri destinate persoanelor vulnerabile și atrage atenția că măsurile generale, precum reducerea accizelor la carburanți (cum a făcut și România), încurajează de fapt consumul și devin, în final, poveri fiscale.

Război Rusia – Ucraina. Atac ucrainean cu drone navale asupra a două petroliere din flota fantomă a Rusiei, în apropiere de portul Novorossiisk de la Marea Neagră. Volodimir Zelenski declară că navele nu mai pot fi folosite.

Donald Trump susține că SUA vor retrage semnificativ mai mulți militari din Germania, decât cei 5.000 anunțați inițial de Pentagon. Șefii comisiilor pentru forțe armate din Congres, ambii republicani, spun că decizia i-ar putea da lui Vladimir Putin “un semnal greșit”.

SUA. Haos după închiderea neașteptată a Spirit Airlines, compania aeriană care și-a oprit brusc activitatea sâmbătă. Alte companii aeriene încearcă să ajute pasagerii rămași fără zboruri, oferind locuri la prețuri foarte reduse sau chiar gratuite. Spirit era deja în faliment, dar dublarea prețului kerosenului i-a compromis definitiv planurile de a-și mai remedia situația financiară.

Prim-ministrul Poloniei avertizează că cel mai mare pericol pentru NATO îl reprezintă “amenințarea dezintegrării ei, nu dușmanii externi”. În contextul retragerii a cinci mii de militari americani din Germania, Donald Tusk lansează un apel la liderii din alianță “să facem cu toții ceva pentru a inversa acest trend dezastruos”.

Londra. Atac armat în Brixton (sudul metropolei) în această dimineață. Patru persoane au fost împușcate dintr-o mașină, iar una dintre ele este în stare critică. Poliția îl caută în continuare pe atacator.
Producătorii auto germani cer discuții imediate între SUA și UE, după ce președintele american a amenințat blocul comunitar că va crește de la 15% la 25% tarifele pe importurile de automobile și camioane. Majorarea ar putea costa Germania aproape 15 miliarde de euro, potrivit experților.

Analiză Reuters. Donald Trump nu a obținut nicio victorie decisivă, fie ea militară sau diplomatică, la mai bine de două luni după atacarea Iranului. Se confruntă cu riscul ca blocajul actual să se prelungească și să lase în urmă o problemă gravă pentru economia globală.

Avalanșă în Bucegi. UPDATE. O persoană dintr-un grup de schiori a fost prinsă sub zăpadă și a decedat, pe Valea Coștilei. Victima avea 35 de ani și era locotenent-colonel în cadrul ISU Brașov.

SUA și-au informat aliații europeni că livrările de armament american (inclusiv rachete pentru sistemele NASAMS și HIMARS) vor întârzia semnificativ, în contextul în care războiul cu Iranul a redus puternic stocurile de muniții. Vor fi afectate atât contractele deja semnate, cât și viitoarele comenzi. Ar putea fi amânate și livrările către aliații din Asia.

Analiză FT. Disney se confruntă cu un test care ar putea-o atrage într-un conflict cu Donald Trump, după ce realizatorul Jimmy Kimmel a spus despre prima doamnă că “este o văduvă în devenire”. Presiunile din partea agenției de reglementare au șanse minime de reușită, consideră experții, dar imaginea companiei ar putea fi afectată.

Caraș-Severin. Incendiu de vegetație uscată și de pășune împădurită lângă comuna Slatina-Timiș. Sunt mai multe focare pe o suprafață de 20 de hectare. Intervine și un elicopter Black Hawk.
Directorul Exxon, traderii și analiștii avertizează că piața petrolului este “la patru săptămâni distanță de un punct de cotitură”. Dacă blocada din Strâmtoarea Hormuz continuă, stocurile globale de țiței și combustibili se apropie de nivelurile critice, iar prețurile vor crește semnificativ.

