Novak Djokovic a emis astăzi un comunicat de presă prin care a oferit detalii cu privire la motivul pentru care nu s-a izolat după ce s-a testat Covid. Explică faptul că pe 14 decembrie a fost la un meci de basket la Belgrad, iar pentru că mai multe persoane au fost depistate pozitiv după meci, pe 16 decembrie și-a făcut un test rapid care a fost negativ, apoi un test PCR. A doua zi, a participat la un eveniment sportiv cu mai mulți copii, iar rezultatul PCR a venit mai târziu în acea zi, după întâlnirea cu copiii, mai adaugă sportivul.

De asemenea, Djokovic recunoaște că pe 18 decembrie a dat un interviu pentru L’equipe și susține că a făcut acest lucru “pentru a nu-l dezamăgi pe jurnalistul respectiv”. Spune că a purtat mască pe durata interviului, dar că și-a dat-o jos pentru poze.

Referitor la călătoria în Spania, nemenționată când a completat formularul de intrare în țară, sârbul declară că documentul a fost completat și depus de către agentul său. Invocă “o eroare umană, neintenționată”, adăugând că echipa sa a furnizat astăzi autorităților australiene toate informațiile necesare pentru a clarifica această problemă. Oferirea de informații false în documentele oficiale este o infracțiune pedepsită cu până la un an de închisoare în Australia.

Comunicatul a fost emis în contextul în care ministrul australian al Imigrației ia în calcul să-l expulzeze pe Djokovic, iar temerile în acest sens s-au accentuat mai ales după ce s-a aflat că sportivul fusese în Spania și nu declarase acest lucru în documentele oficiale.

View this post on Instagram

 

A post shared by Novak Djokovic (@djokernole)

Foto: Zhukovsky | Dreamstime.com

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday