Marcel Boloș, ministrul Fondurilor Europene, a susținut o delarație de presă comună cu ministrul Finanțelor, de la Palatul Victoria. Boloș a anunțat că Executivul a adoptat, în ședința de astăzi, un stimulent de 2.500 de lei, care va fi acordat lunar personalului medical direct implicat în tratarea persoanelor cu coronavirus. Ministrul a precizat că pentru această sumă nu se va plăti nicio contirbuție la stat, în afară de un impozit de 10%. Ministrul a mai anunțat și alte măsuri menite să sprijine persoanele în vârstă, dar și pe cele aflate în carantină.

În declarația sa, Florin Cîțu a precizat că s-a aprobat prima rectificare bugetară. Florin Cîțu: Avem o creștere a cheltuielilor și o scădere a veniturilor, multe companii au fost închise. Companiile care pot și au resurse pentru plăți trebuie să o facă. Este un efort comun.

Șeful cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă, a anunțat că mandatele aleșilor locali vor fi prelungite până la 31 decembrie cel târziu, în condițiile în care alegerile locale ce trebuiau să aibă loc în vară sunt din ce în ce mai greu de organizat, din cauza coronavirusului.

Principalele declarații ale ministrului:

„Guvernul a aprobat un pachet de cinci măsuri care urmează să fie decontate din fonduri UE, prima este legată de echipamentele medicale și de protecție medicală. Fondurile sunt de 350 de milioane de euro, fac un apel către unitățile sanitare și autoritățile locale să achiziționeze echipamentele necesare pentru bolnavi. Îi asigur că guvernul va face tot ce este necesar pentru ca echipamentele să se deconteze.
Fac precizarea că guvernul a aprobat inclusiv achiziționarea de spitale modulare și containere de logistică medicale.

A doua măsură – stimulentul de risc pentru medicii implicați, care tratează direct pacienți cu COVID-19. Stimulentul lunar este de 2.500 de lei. Va fi impozitat cu 10%. Circa 75 de mii de medici vor fi beneficiari.

Briefing de presă susținut de ministrul finanțelor publice, Florin Cîțu, ministrul fondurilor europene, Marcel Boloș, și șeful Cancelariei premierului, Ionel Dancă, la finalul ședinței de guvern #FlorinCitu #MarcelBolos #IonelDanca #SedintadeGu

Briefing de presă susținut de ministrul finanțelor publice, Florin Cîțu, ministrul fondurilor europene, Marcel Boloș, și șeful Cancelariei premierului, Ionel Dancă, la finalul ședinței de guvern#FlorinCitu #MarcelBolos #IonelDanca #SedintadeGuvern

Posted by Guvernul României on Monday, April 6, 2020

Sper ca în foarte scurt timp să lansăm un apel de proiecte ca asistenții sociali să presteze servicii pentru persoanele vârstnice. Va exista un TelVerde. Asistenții sociali vor putea să intre într-un termen foarte scurt în activitate. Peste 100 de mii de vârstnici au nevoie de sprijin.

170 de mii de pachete cu produse de igienă corporală vor fi distribuite către cei care se află în carantină, persoane din căminele de bătrâni și copiii din centrele de plasament. Este o formă de sprijin susținută din fondurile europene. Toate măsurile, total, se ridică la 3.9 miliarde de lei. Este un prim pachet pregătit și în perioada care urmează vom lua și alte măsuri.”

Stimulentul de 2.500 de lei a fost anunțat inițial de președintele Klaus Iohannis, pentru „a răsplăti persoanlul medical care se luptă cu COVID-19. Ulterior anunțului, Alianța Medicilor a dat un comunicat în care preciza: „Noi cerem o pensie de urmaș pentru copiii colegilor care își vor pierde viața în lupta cu coronavirusul”, conform adevărul.ro.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday