Președintele Iohannis a anunțat că a trimis o scrisoare Parlamentului în legătură cu cele două probleme din cadrul referendumului. Prima temă este interzicerea amnistiei și grațierii pentru fapte de corupție, a anunțat șeful statului. A doua temă, interzicerea adoptării de către guvern a OUG în domeniul infracțiunilor, pedepselor, corelată cu dreptul altor autorități de a sesiza direct Curtea Constituțională cu privire la OUG (în prezent doar Avocatul Poporului poate sesiza).

„Românii au arătat că nu acceptă corupția și furtul din banii publici, inacceptabile mai ales atunci când sunt săvârșite de cei aleși de cetățeni. Toleranță zero față de amnistie și grațiere reprezintă calea cea mai bună, corectă și o garanție în asigurarea integrității în exercitarea funcțiilor publice” a mai declarat Klaus Iohannis.

 


Principalele declarații: 

„Astăzi am transmis Parlamentului scrisoarea referitoare la cele două probleme din cadrul referendumului.

Prima temă este interzicerea amnistiei și grațierii pentru fapte de corupție.

A doua, interzicerea adoptării de către guvern a OUG în domeniul infracțiunilor, pedepselor, corelată cu dreptul altor autorități de a sesiza direct CCR cu privire la OUG. Aceste două teme vor fi supuse consultării publice.

Cetățenii trebuie să decidă dacă vor ca persoanelor condamnate să li se șteargă efectele sau dacă Guvernul să adopte OUG în aceste domenii sensibile. Românii au arătat că nu acceptă corupția și furtul din banii publici, inacceptabile mai ales atunci când sunt săvârșite de cei aleși de cetățeni. Toleranță zero față de amnistie și grațiere reprezintă calea cea mai bună, corectă și o garanție în asigurarea integrității în exercitarea funcțiilor publice.

Asistăm la un permanent asalt împotriva Justiției, ce a presupus mereu evaluarea șanselor și căutarea momentului în care pesediștii pot acționa. Societatea a obosit să urmărească dacă cei interesați și-au mai dat OUG și trăiește cu teamă când e anunțată ședință de guvern a cărei ordine de zi reală nu se cunoaște.

Întrucât OUG își produc efectele și pot fi atacate doar de Avocatul Poporului e momentul ca cetățenii să decidă dacă nu cumva și alte autorități ar trebui să aibă dreptul sesizării CCR.

Modificările aduse legilor justiției au fost aspru criticate și de instituțiile UE, iar adoptarea amnistiei va avea consecințe asupra statutului țării în UE. PSD legiferează netransparent, încălcând regulile statului de drept.

Personal sunt convins că dacă CSM sau Înalta Curte ar fi avut posibilitatea să conteste nu am fi în situația de acum.

PSD-iștii au atât de multe probleme penale încât sunt dispuși să riște stabilitatea României pentru a-și albi dosarele.

Solicit și de această dată Guvernului să nu mai adopte vreo OUG în domeniul Justiției și Politicii Penale. Orice act ar fi ilegitim și o sfidare la adresa românilor, referendumul a intrat în linie dreaptă.

Se impune să ne amintim un text din Constituție pe care cei aflați la putere vor să-l facă uitat, aliniatul 2 al articolului II: ,,Niciun grup și nicio persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu. Voința suverană se exprimă prin referendum”.

Dragi români, vă aștept la referendum pe 26 mai!”

Scrisoarea președintelui Klaus Iohannis adresată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Călin Popescu Tăriceanu și Liviu Dragnea, a fost publicată pe site-ul oficial al Administrației Prezidențiale. 

Președintele Klaus Iohannis va susține o declarație de presă la ora 14, la Palatul Cotroceni, potrivit agendei președintelui, publicată pe site-ul presidency.ro. Sunt așteptate declarații pe tema referendumului pentru Justiție.

Reamintim că președintele a anunțat, pe 26 martie, că va convoca un referendum pe tema Justiției odată cu alegerile europaralamentare, pe 26 mai. Nu a precizat însă și întrebarea ce se va regăsi pe buletinele de vot.

De asemenea, Klaus Iohannis a anunțat pe 1 aprilie că va avea consultări cu Parlamentul pe tema referendumului, pentru „a lărgi aria de cuprindere” a acestuia: „Este obligatoriu să reglementăm folosirea ordonanțelor de urgență și introducerea posibilității de contestare a acestora la CCR.”, a spus președintele atunci. Președintele a a anunțat că va convoca și partidele politice la consultări pe tema referendumului, potrivit G4Media.ro.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday