Update: Donald Trump a anunțat că va asigurat un ”transfer de mandat pașnic” pe 20 ianuarie către succesorul său. ”Chiar dacă nu sunt total de acord cu rezultatul alegerilor, iar faptele mă susțin, totuși va exista o tranziție pașnică pe 20 ianuarie”, a spus Trump într-un comunicat.

Ședința s-a prelungit nu numai din cauza evenimentelor violente ce au dus la evacuarea parlamentarilor, dar și pentru că procedura prevede dezbateri separate ale celor două camere în cazul în care într-unul dintre state este contestat rezultatul. Cum acest lucru s-a întâmplat pentru Arizona și Pennsylvania, câte două dezbateri separate au avut loc pe timpul nopții, rezultatul final fiind certificat la ora 3.40 dimineața.

Joe Biden urmează să depună jurământul și va prelua funcția pe 20 ianuarie, dată până la care Washington DC rămâne în stare de asediu, cu Garda Națională mobilizată și interdicție de circulație pe străzi după lăsarea întunericului (ora 18).

În urma votului popular finalizat la începutul lunii noiembrie, democratul Joe Biden a obţinut un număr record de 81,28 de milioane de voturi, iar preşedintele republican în exerciţiu Donald Trump 74,22 milioane. 

Ulterior, Colegiul Electoral s-a întrunit în toate cele 50 de state și în districtul Columbia pentru a vota oficial președintele și vicepreședintele – următorul pas în procesul de finalizare a alegerii lui Joe Biden ca președinte. Amintim că în cadrul unui sistem care datează din anii 1780, un candidat devine președintele SUA nu prin câștigarea votului popular, ci printr-un sistem indirect, în care Colegiului Electoral alocă voturile celor 50 de state și districtului Columbia, pe baza populației lor. 

Sfătuit de avocații săi, Donald Trump a insistat ca vicepreședintele Mike Pence, care este și președinte al Senatului să refuze validarea rezultatului alegerilor, transformând astfel un act ceremonial într-un impediment juridic ce l-ar fi păstrat pe Donald Trump la Casa Albă. Acest lucru nu s-a întâmplat, iar de acum depunderea jurământului și învestirea lui Joe Biden par inevitabile.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday