Germania. O nouă mutație a coronavirusului a fost descoperită la 35 de pacienți din Bavaria. Este o formă diferită de cele din Africa de Sud și Marea Britanie.

La Arad a fost instalat primul aparat intreg de testare Covid-19, ce a inceput sa testeze pacientii, miercuri, 01 aprilie 2020. Inquam Photos / Ciprian Petcut

Medicii spun că deocamdată nu se știe cât de contagioasă sau cât de letală este această mutație. ”Simplul fapt că este o variantă nouă nu înseamnă că este mai infecțioasă”, a spus Frank Niederbühl, directorul general al clinicii Garmisch-Partenkirchen.

Probele au fost trimise la Spitalul Charite din Berlin pentru o examinare mai amănunțită.

“Trebuie să așteptăm secvențierea completă. Nu putem spune în acest moment dacă această (mutație) are vreo relevanță clinică”, a declarat și directorul adjunct medical, Clemens Stockklausner.

Deși rata noilor infecții a scăzut în ultimele zile în Germania, iar gradul de ocupare a unităților de terapie intensivă a scăzut cu 10-15%, autoritățile consideră că măsurile nu trebuie slăbite. Astfel, cei 16 premieri de stat germani urmează să se întâlnească azi cu cancelarul german Angela Merkel pentru a discuta despre posibile măsuri mai stricte. 

De ieri, autoritățile din Bavaria au impus obligativitatea purtării unor măști cu grad de protecție superior (FFP2, KN95, N95) în magazine, în mijloacele de transport public, pe peroane și în stații.

Sursă: DW

Foto: Inquam Photos/Ciprian Petcut

Folosim cookies