Directorul Executiv al Tesla a realizat un sondaj pe rețeaua de socializare sâmbătă, pentru a consulta cei 62,5 milioane de urmăritori asupra deciziei. Musk, cel mai bogat om din lume la momentul actual, a declarat anterior că s-ar putea confrunta cu o factură fiscală “masivă” anul acesta.

În ultima vreme se vorbește mult despre câștigurile nerealizate ca fiind un mijloc de evitare a plății taxelor, așa că propun să vând 10 la sută din acțiunile mele Tesla”, a scris Musk într-un tweet, într-o aluzie la “taxa pentru miliardari” propusă de democrații din Senatul american. Aceștia au propus impozitarea activelor miliardarilor pentru a contribui astfel la finanțarea programului social și de combatere a schimbărilor climatice al președintelui Joe Biden.

Rețineți, nu primesc un salariu în numerar sau un bonus de nicăieri. Am doar acțiuni, astfel încât singura modalitate prin care pot plăti taxe personal este să vând acțiuni”, a spus Musk pe Twitter sâmbătă.

Sondajul a primit aproape două milioane de voturi în șapte ore după ce a fost postat, 55% dintre urmăritori aprobând propunerea de vânzare a acțiunilor. Sondajul este programat să se încheie duminică în jurul orei 22:00, ora României. Miliardarul a adăugat că va respecta rezultatele sondajului, indiferent care vor fi acestea.

Participația lui Elon Musk la Tesla se ridica la 30 iunie la aproape 170,5 milioane de acțiuni, iar vânzarea a 10% din acestea i-ar aduce circa 21 de miliarde de dolari, dacă valoarea acestora ar rămâne la cotațiie de vineri. Totuși, o astfel de vânzare masivă nu poate fi realizată dintr-o dată fără a produce scăderea prețului și, de fapt, chiar sondajul lui Musk ar putea avea un astfel de efect la deschiderea de luni a bursei.

Recent, Musk a anunțat că e gata să-și vândă din acțiunile Tesla, dacă ONU îi arată cum ar rezolva foametea la nivel mondial cu 6 miliarde de dolari.

Sursă: Reuters

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday