“Eu și Prima Doamnă am fost testați pozitiv pentru COVID-19. Vom începe imediat procesul de carantina și recuperare. Vom trece prin asta ÎMPREUNĂ!” a scris Donald Trump pe Twitter.

Inițial Donald Trump anunțase tot pe Twitter că una dintre cele mai apropiate consiliere, Hope Hicks (în imaginea de mai jos) a fost testată pozitiv pentru coronavirus. Doamna Hicks a fost văzută urcând la bordul elicopterului Marine One fără mască, imediat după președinte, după dezbaterea electorală marți.

În vârstă de 32 de ani, Hope Hicks este cel mai apropiat consilier de relații publice al Președintelui Donald Trump și a ocupat funcția de director de comunicare al Casei Albe, până în 2018.

În urmă cu puțin timp Trump a scris pe rețeaua de socializare că Hope Hicks a fost testată pozitiv pentru coronavirus și, în așteptarea rezultatelor pentru testele proprii, el și Melania Trump intră în carantină.

Ea a fost la bordul aeronavei prezidențiale care l-a dus pe Donald Trump la dezbaterea din Cleveland (Ohio) zilele trecute, iar apoi s-a aflat alături de președinte într-un spațiu și mai strâmt, imediat după aceea, când Donald Trump a plecat la bordul elicopterului Marine One spre un miting din Minnesota.

Într-o intervenție telefonică la televiziunile americane, Donald Trump a spus că doamna Hicks a purtat mască la bordul aeronavelor.

Context. Donald Trump a fost unul dintre cei mai importanți promotori ai scepticismului legat de coronavirus. A refuzat mult timp să poarte mască, a promovat medicamente miraculoase și chiar injectarea de dezinfectant. Un studiu al Cornell University realizat prin analizarea a 38 de milioane de articole despre pandemia de coronavirus, arată că Donald Trump s-a dovedit cel mai important agent al dezinformărilor referitoare la COVID.

Surse: BBC

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday