Dan Barna și Dacian Cioloș au susținut o declarație de presă, la sediul USR, începând cu ora 12. Candidatul Alianței USR PLUS la prezidențiale a vorbit despre rezultatele din primul tur de scrutin, în urma căruia a obținut, potrivit rezultatelor parțiale, după numărarea a 98% din voturi, 14,9% din voturi, situându-se astfel pe locul al treilea, după președintele Klaus Iohannis, care a obținut 37,7% din voturi și Viorica Dăncilă, care a obținut 22,3%.

Barna a afirmat, între altele, că își asumă întreaga responsabilitate pentru rezultatul obținut la alegerile prezidențiale. Dacian Cioloș spune că, în turul doi, candidatul cu care există compatibilitate pe proiecte este Klaus Iohannis și că votul pentru actualul președinte este unul „care va fi dat pentru modernizare”.

Principalele declarații ale lui Dan Barna:

Vrem să discutăm despre rezultatele la prezidențiale. Am văzut procentele. Îmi asum întreaga responsabilitate pentru acest obiectiv neatins. Electoratul a decis că trebuie să fie Dăncilă și Iohannis în turul doi. Este un proces din care învățăm, vom avea o analiză elaborată în partid, să stabilim ce urmează să se întâmple. Suntem în continuare pe un drum în care credem foarte mult.

Obiectivul nostru în perioada următoare este să organizăm cât mai bine alegerile locale. Din păcate, bucata de Românie pe care m-am bazat este mai mică decât am anticipat. Mai este foarte mult de muncă pentru a o transforma într-un loc fericit pentru români. Am crezut că suntem mai sus.

Îmi asum întreaga responsabilitate, nu sunt un lider care pleacă la prima înfrângere. Vom stabili strategia pentru viitor.

În Parlament, USR PLUS au fost cei mai mari contestatari ai PSD, nu se pune problema să susținem PSD. Voi recomanda susținătorilor mei să îl susțină la rândul lor pe Iohannis.

Electoratul nostru este unul dintre cele mai dinamice. Confirm ce spun: participarea la vot este fundamentală. Privim rezultatul într-o cheie pozitivă: Un partid tânăr care s-a luptat de la egal la egal cu un partid mare, vechi. De la primele sondaje, am văzut că cei care voiau o țară modernă țineau și cu Iohannis. Cei care voiau și dinamism, au votat cu USR, deși și noi ne-am axat pe modernizare. Nu este o pierdere de viteză, ci o confirmare că suntem a treia forță care pune presiune pe PSD.

Guvernarea nu a existat pe masă, nici din partea PNL nu a existat o solicitare să intrăm la guvernare. Guvernare fără suport parlamentar înseamnă multe greutăți. Noi am fost consecvenți. Categoric menținem ideea alegerilor anticipate.”

Principalele declarații ale lui Dacian Cioloș:

„Aș dori să mulțumesc membrilor PLUS, USR, lui Dan Barna. Vom continua această abordare. Un lucru este clar: Alianța USR-PLUS este validată printre principalele trei forțe ale României. 

Trebuie să tragem învățămintele din această campanie, să întârim acest proiect politic. ALianța dintre PLUS și USR va reuși să demonstreze că în România se naște o forță politică capabilă să colaboreze cu celelalte forțe democratice din țară. Pentru noi este important să tragem aceste învățăminte.

Am avut astăzi o conferință telefonică cu membrii consiliului național PLUS. Vrem să întârim această colaborare cu USR, vrem să tragem concluziile pragmatice care să ne ajute să prezentăm un proiect solid la Locale și Parlamentare.

La sfârșitul săptămânii facem o întâlnire comună USR și PLUS si decidem ce să facem cu acest proiect pe viitor. Trebuie să vedem în perioada următoare dacă programul domnului Iohannis este pe aceeași lungime cu cel al nostru, să vedem dacă tragem un semnal de susținere. În perioada următoare vom pune pe masă ce e mai bun și de la PLUS și de la USR.

Alegerile prezidențiale nu sunt decât o etapă. În turul doi avem doi candidați dintre care cel cu care putem avea compatibilitate pe proiecte este Iohannis. Dacă vrem să construim o societate, trebuie să învățăm să acceptăm realitatea. Votul pentru Iohannis este un vot care va fi dat pentru modernizare.”

Reamintim că în primul tur al alegerilor prezidențiale au votat, în total, 9.359.036 de români (51.37%), adică puțin peste jumătate dintre alegătorii cu drept de vot (18.217.156). Votul în străinătate s-a încheiat în această dimineață, cu o participare record – au votat peste 675 de mii de români din diaspora. 

Klaus Iohannis s-a clasat pe primul loc în București și 29 de județe, iar Viorica Dăncilă se află pe prima poziție în zece județe, majoritatea din sudul țării. 

La scurt timp după publicarea primelor exitpoll-uri, Dan Barna a declarat că este optimist cu privire la rezultatele finale: „Încă se votează, mulțumesc Diasporei, este un record istoric fără precedent. Mai e aproape o oră de vot în Europa, două în Marea Britanie. Sunt optimist asupra rezultatului final, vreau să le mulțumesc tuturor celor care au ieșit la vot, colegilor mei care au făcut singura campanie, în stradă nu au fost văzuți decât oamenii USR PLUS. Rezultatul nu e acela al exitpoll-urilor! Fac un apel foarte ferm să numere și să vegheze fiecare dintre voturi, să nu ridice ochii până la procesele verbale”, a spus aseară Barna. 

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday