„Reforma sistemului juridic din Polonia, începută acum cinci ani, a fost o sursă majoră de controversă. Direcțiile de schimbare din Ungaria au ridicat îngrijorări serioase legate de independența justiției”, se arată în raport.

Criticile apar în contextul în care blocul comunitar dorește să condiționeze acordarea fondurilor europene, inclusiv a banilor din fondul de salvare de 750 de miliarde de euro, de respectarea statului de drept. Alte probleme identificate în privința celor două state sunt legate de independența mass-media și lupta anticorupție. 

Ungaria și Polonia resping orice măsură care ar putea restricționa accesul la banii europeni și amenință că vor bloca prin „veto” bugetul Uniunii și pachetul de relansare. Premierul Olandei a adus în discuție în parlamentul olandez fondarea unei noi UE fără Ungaria și Polonia, pe fondul dezbaterilor ca fondurile europene să fie condiționate strict de respectarea statului de drept.

Vera Jourova, vicepreședintele Comisiei Europene, a scris în raport că „UE a creat un antidot pentru… tendințele autoritare”. Premierul ungar Viktor Orban i-a cerut recent demisia vicepreședintelui, care a spus că în Ungaria există o ”democrație bolnavă”. Orban o acuză pe Vera Jourova de „atac politic direct împotriva unui guvern ales democratic”.

În raportul privind respectarea statului de drept, au fost criticate și România, Bulgaria, Croația și Slovacia, pentru deficiențe în procesul de asigurare a independenței justiției. Documentul mai menționează că măsurile adoptate de unele guverne au mers prea departe și au restricționat libertatea presei și controlul societății civile asupra deciziilor publice.

Propunerea de corelare a acordării de fonduri UE cu respectarea statului de drept a fost încuviințată de majoritatea statelor UE, miercuri. Luna viitoare, vor începe negocierile în Parlamentul European pentru bugetul multianual pentru 2021-2027.

Sursa: Reuters, Comisia Europeană.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday