Știri verificate
CCR amână pentru 8 octombrie decizia privind reforma pensiilor speciale ale magistraților, dar și pe legile care vizează sănătatea, fiscalitatea și companiile publice. A respins doar contestațiile împotriva restructurării ANCOM, ANRE și ASF.

Donald Trump afirmă, în cea mai puternică declarație de susținere a Kievului, că Ucraina, cu ajutorul UE, poate recupera întregul teritoriu invadat de Rusia. Până acum, președintele american a susținut tot timpul că acest lucru este imposibil.

-
Vremea se răcește accentuat în toată țara, începând de astăzi până vineri seara. Meteorologii anunță că temperaturile vor fi în unele zone și cu 15 grade mai scăzute față de zilele precedente.
Taifunul Ragasa, unul dintre cele mai puternice din ultimii ani, lovește Asia de Est. În Taiwan, au fost raportate 14 decese, în urma ruperii unui baraj, iar alte 130 de persoane sunt date dispărute. La Hong Kong, sunt zeci de persoane rănite, iar cursele aeriene și feroviare sunt suspendate. China a evacuat preventiv două milioane de persoane din sudul țării.

Război Rusia-Ucraina. Atac cu drone al ucrainenilor asupra rafinăriei Gazprom din regiunea Bașchiria, aflată la peste o mie de km distanță de graniță, pentru a doua oară în doar o săptămână. FT: În nici două luni, au fost lovite 16 dintre cele 38 de rafinării ale Rusiei, unele chiar de mai multe ori, ceea ce a dus la scăderea exporturilor rusești de motorină la cel mai scăzut nivel din ultimii cinci ani.

Caraș-Severin. 21 de zimbri au murit, în Munții Țarcu, în ultimele 40 de zile. Autoritățile spun că este vorba de o epidemie, iar nu de o otrăvire. Prefectul județului consideră că, deși pierderea “este o lovitură pentru programul de repopulare”, situația devine critică dacă rata mortalității depășește 10-15%.

-
Incendiul major din București, în apropiere de Mega Mall, izbucnit marți-seara, încă este activ. UPDATE. Focul s-a extins pe o suprafață de 7.000 de metri pătrați, înainte de a fi localizat (în jurul orei 1), iar pompierii continuă intervenția, miercuri dimineața. Au fost aduse buldozere pentru degajarea materialelor care întrețin arderea. Fumul a afectat toată capitala și chiar unele zone din Ilfov.

Procurorul general detaliază că legăturile dintre Călin Georgescu și Horațiu Potra au început în toamna lui 2021 și că șeful grupării de mercenari a călătorit la Moscova înainte de alegerile prezidențiale anulate.

Donald Trump crede că statele NATO ar trebui să doboare aeronavele rusești, dacă le încalcă spațiul aerian. Afirmația, în timpul unei întâlniri cu Volodimir Zelenski.

Organizația Mondială a Sănătății și Agenția Europeană pentru Medicamente resping afirmația lui Donald Trump care leagă autismul de utilizarea paracetamolului în timpul sarcinii. Subliniază că nu există dovezi științifice în acest sens.

Coaliția a decis menținerea plafonării prețurilor alimentelor de bază (pâine, lapte, ouă, ulei, cartofi, zahăr) cu încă șase luni, anunță liderii PSD și UDMR.

Discurs virulent al lui Donald Trump în cadrul Adunării Generale a ONU. A criticat liderii europeni și politicile lor anti-imigrație: “E timpul să punem capăt experimentului eșuat al granițelor deschise. Țările voastre se duc dracului”.

Donald Trump a denigrat proiectele de energie curată și a numit schimbările climatice “cea mai mare escrocherie din lume”, în cadrul discursului de la Adunarea Generală a ONU: “Toate predicțiile privind schimbările climatice sunt făcute de oameni proști și sunt greșite”.

Nicușor Dan, după ședința cu liderii coaliției de guvernare: “Liderii partidelor s-au angajat să gestioneze responsabil diferențele de opinie. Avem o îmbunătățire a situației bugetare”.

Raport OCDE. Impactul final al tarifelor impuse de SUA, la nivelul economiei globale, încă nu se resimte. Investițiile în inteligența artificială și reducerea dobânzii de referință susțin, deocamdată, activitatea economiei americane.

New York. Secret Service anunță că a dezactivat o rețea ascunsă de telecomunicații “a unui actor statal”, capabilă să provoace prăbușirea rețelelor de telefonie mobilă și să blocheze comunicațiile de urgență, pe o rază de mai mulți kilometri în jurul sediului unde are loc Adunarea Generală a ONU. Au fost descoperite sute de servere și peste 100 de mii de telefoane.

Premierul danez spune că închiderea aeroportului din Copenhaga, din cauza prezenței unor drone, a fost ”cel mai grav atac asupra infrastructurii critice daneze de până acum”.
Guvernul de la Chișinău reacționează, după ce serviciul rus de spionaj a pretins în mod fals că UE ar vrea să atace Republica Moldova, prin România: “O reacție isterică și fabricată. Rusia este cea care are experiența ocupațiilor de teritorii străine. Vrea să submineze încrederea în parcursul nostru european”.

Parchetul General cere ridicarea imunității europarlamentarei Diana Șoșoacă, urmărită penal pentru lipsirea de libertate a unor jurnaliști italieni, propagandă fascistă și legionară și negarea Holocaustului.

Raport. Administrația Trump poartă un război cultural împotriva Europei prin promovarea agresivă a aliaților politici și ideologici ai mișcării MAGA de pe continent și prin umilirea UE pe scena mondială.

