Știri verificate
Fotbal. FRF confirmă că Mircea Lucescu este noul antrenor al Naționalei României. Precizează că obiectivul său este calificarea la Campionatul Mondial din 2026.

Curtea Supremă a SUA refuză cererea statului Missouri de a amâna, până după alegerile din noiembrie, condamnarea lui Trump în cazul în care a fost găsit vinovat pentru falsificarea registrelor comerciale ale firmei sale, pentru cumpărarea tăcerii actriței de filme porno Stormy Daniels.

-
SUA. Oficiali ai băncii centrale (Fed) lasă de înțeles că o scădere a dobânzilor este tot mai probabilă, dar resping ideea că economia americană ar fi “în cădere liberă”. Piețele de acțiuni s-au corectat puternic, după ce numărul locurilor de muncă a crescut într-un ritm mai mic decât cel așteptat.

Scădere semnificativă la nivel global, pe piețele de acțiuni. UPDATE. Piața americană a înregistrat luni cea mai proastă zi din ultimii doi ani, în timp ce bursa japoneză a consemnat cea mai mare cădere de o zi din istoria sa, de -12%.

SUA. Google pierde un proces major.Un judecător federal a decis că și-a impus monopolul pentru ca motorul său de căutare să fie opțiunea implicită pe telefoane și browserele web.

Iranul a informat Israelul, prin intermediul Ungariei, că a decis să atace, după uciderea liderului Hamas. Argumentează că “are o datorie morală să pedepsească aventurismul israelian”.

-
Mâncarea comandată poate fi o alegere sănătoasă, dacă ținem cont de ingrediente și modul de preparare. Recomandări de la Dr. Roxana Voica, medic specialist gastroenterolog – Regina Maria. (P)

China a lansat pe orbita joasă a Pământului primii sateliți de internet, ca parte a planului de a crea propria rețea globală, menită să concureze cu Starlink. În total, își propune să plaseze 15 mii de astfel de sateliți, în șase ani.

Trafic oprit între Fălticeni și Suceava (DN 2), la Cumpărătura, în urma unui accident între trei autoturisme. Sunt implicate 12 persoane, dintre care șase minori.
TikTok renunță complet, în Europa, la programul de recompensare a utilizatorilor care petrec mult timp în aplicație. UE a criticat aspru ideea, despre care a spus că poate crea dependență.

Circulație oprită pe drumul dintre Râmnicu Vâlcea și Târgu Jiu (DN67), la Govora. O persoană a fost rănită într-un accident între un autoturism și două dube.
Teheran. Serghei Șoigu, secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei, va fi primit de președintele și șeful armatei iraniene. Vizita, prezentată ca una programată, are loc în contextul escaladării tensiunilor în Orientul Mijlociu.

Circulație oprită la ieșirea din Făgăraș către Brașov (DN1). Cinci persoane au fost rănite într-un accident între trei autoturisme.
Bangladesh. Prim-ministrul Sheikh Hasina a demisionat și a plecat din țară, în urma protestelor violente din ultimele zile, în care au murit circa trei sute de oameni.

Antarctica. Cercetătorii au determinat că cel mai vechi și mai mare aisberg este prins într-un vortex și se învârte în loc. Anterior, evaluau că se va deplasa către ape mai calde și va începe să se topească.

Campanie de tip “phising”, în care este folosită identitatea Poștei Române. Atacatorii trimit prin SMS linkuri-capcană pentru colectarea datelor de card, sub pretextul livrării unui colet.

Numărul cazărilor în hotelurile și pensiunile din țară# a crescut cu 3%, în prima jumătate a anului, iar aproape o cincime au venit din partea turiștilor străini. Cele mai vizitate orașe au fost Bucureștiul, Brașovul și Constanța.

Bistrița-Năsăud. Trafic oprit pe drumul dintre Bistrița și Vatra Dornei (DN17), la Josenii Bârgăului. O persoană a fost rănită, într-un accident între un autoturism și o motocicletă.
București. Circa nouă sute de blocuri din toate sectoarele râmân fără apă caldă în perioada următoare. Termoenergetica efectuează lucrări de înlocuire, modernizare și reparații la rețeaua de termoficare.
Analiză ISW. Iranul și grupările pe care le sprijină în Orientul Mijlociu vor lansa, cel mai probabil, un atac aerian asupra Israelului. Față de cel din aprilie, sunt luate în calcul mai multe opțiuni, pentru a provoca pagube mai ample și a slăbi sprijinul american pentru IDF.

