Știri verificate
Parchetul European cere ridicarea imunității a 11 parlamentari greci, pentru implicarea în ampla schemă de deturnare de fonduri destinate fermierilor, în valoare de 45 de milioane de euro anual. Sunt anchetați și cinci foști parlamentari, dar și un fost ministru.

Donald Trump amenință explicit că “se gândește serios” să retragă SUA din NATO, pe fondul ezitărilor aliaților europeni de a sprijini războiul împotriva Iranului. Deși legislația americană prevede că președintele nu poate retrage SUA din NATO fără aprobarea Congresului, acest lucru nu-l împiedică să refuze oferirea de ajutor unei țări NATO care ar fi atacată, ceea ce, de facto, ar echivala cu retragerea.

-
Economiile asiatice încep să resimtă criza energetică. Chiar dacă în martie aprovizionarea cu combustibili încă nu a fost afectată de război, prețurile mari ale carburanților au dus la o încetinire a producției, în special în Indonezia, Vietnam și Taiwan. China, care are cele mai mari rezerve energetice, și-a mărit exporturile, în ciuda tensiunii de pe piața mondială.

Motorina s-a ieftinit cu 40 de bani, deocamdată numai în stațiile Petrom și OMV, în prima zi de aplicare a plafonării adaosului. Aparent, toate stațiile Petrom din București și din țară afișează același preț, de puțin sub 10 lei pentru un litru de motorină. Ieftinirea la benzină este modică, de doar trei bani. Este probabil ca și celelalte benzinării să schimbe prețurile, pe parcursul zilei.

Cotația țițeiului european a scăzut la sub 100 de dolari/baril, în prima zi de tranzacționare din această lună, pe fondul speranțelor că conflictul din Orientul Mijlociu s-ar putea detensiona. În urmă cu o zi, Donald Trump a spus că SUA ar putea pune capăt războiului cu Iranul “în două-trei săptămâni”.
Un avion de transport militar rusesc s-a prăbușit în Crimeea. Toate cele 29 de persoane de la bord au murit, iar cauza accidentului pare a fi o defecțiune tehnică.

-
Bloomberg: Europa are suficient kerosen pentru aprilie, dar o criză de combustibil pentru aeronave s-ar putea face simțită din luna mai. Franța, Marea Britanie și Olanda sunt cei mai mari importatori de kerosen, dar pe continent încă ajung deocamdată nave care au apucat să părăsească Golful înainte de debutul conflictului.
Safetify automatizează SSM și SU: angajatul vizionează video, semnează electronic, iar fișa digitală ajunge direct în cloud. Totul rapid, sigur și simplu, pentru o instruire eficientă și fără bătăi de cap. (P)

SUA. Un judecător federal a blocat construirea sălii de bal pe fostul amplasament al aripii de est a Casei Albe. A arătat că președintele este doar administratorul complexului și că are nevoie de autorizație din partea Congresului. Decizia nu este definitivă.

Comisarul european pentru Energie avertizează că războiul din Orientul Mijlociu va provoca tulburări de lungă durată asupra prețului carburanților. Într-un discurs care amintește de perioada pandemiei, le cere europenilor să lucreze de acasă, să consume mai puțin combustibil și țărilor să-și dezvolte capacitățile de producție de “energie verde”.

Analiză Reuters. Extrema dreaptă câștigă teren în Germania, pe fondul scumpirii puternice a benzinei, folosind nemulțumirea populației pentru a relansa ideea reluării importurilor de energie din Rusia. Partidul AfD a obținut 20% din voturi în două alegeri regionale recente, consolidându-și poziția de a doua forță politică din țară.

Cancelarul german și președintele Siriei au convenit ca, în următorii trei ani, aproximativ 80% din refugiații sirieni să se întoarcă în țară. Planul stârnește critici din cauza instabilității și tensiunilor din Siria, dar și a trecutului liderului său.

Război în Ucraina. Rușii resping propunerea lui Volodimir Zelenski de a institui o încetare temporară a focului pe perioada Sărbătorilor de Paște. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului susține că “inițiativa nu este clar formulată” și că “ar prefera încheierea definitivă a războiului”.

Donald Trump și Marco Rubio se dezlănțuie împotriva țărilor NATO care nu susțin SUA în războiul împotriva Iranului. “Mergeți în Hormuz și luați-vă singuri petrolul! Va trebui să începeți să învățați cum să luptați pentru voi înșivă, SUA nu vor mai fi acolo să vă ajute, așa cum voi nu ați fost acolo pentru noi”, a scris Trump pe rețeaua sa socială, fără a fi foarte clar dacă amenință și contractele de furnizare către UE ale companiilor americane.

Ministrul Energiei a refuzat să comenteze pe marginea unei eventuale măsuri de raționalizare a consumului: “În momentul de față nu se pune problema acestui scenariu. Azi, România, prin măsurile luate cu marile companii din domeniu, are suficiente rezerve, are rute alternative de aprovizionare cu petrol și cu motorină. Suntem pregătiți să eliberăm din rezervele de stat atunci când vom vedea probleme la aprovizionare. Deocamdată, nu vedem această situație”.

O înregistrare a convorbirii dintre ministrul maghiar de Externe și omologul rus, din vara lui 2024, arată cum Serghei Lavrov a cerut Ungariei să facă lobby pentru ridicarea sancțiunilor împotriva surorii unui oligarh. Péter Szijjártó spune că știa deja că apelurile îi sunt înregistrate, dar că susține în privat aceleași lucruri ca și în spațiul public.

Céline Dion a anunțat că revine pe scenă în această toamnă cu o serie de concerte programate la Paris, după o pauză îndelungată provocată de pandemie și de problemele de sănătate.

Reuters: Cele mai prestigioase institute economice din Germania își reduc semnificativ previziunile privind creșterea economică pentru acest an, de la 1,3% la 0,6%, cât și pentru anul viitor, în contextul războiului din Orientul Mijlociu. De asemenea, și-au majorat considerabil estimările privind avansul inflației.

Comisia Europeană sugerează statelor membre să ia în calcul reducerea consumului de petrol și gaze, în special în sectorul transporturilor, în anticiparea unei posibile penurii a acestor produse de pe piață. Avertizează că UE ar trebui să fie pregătită pentru o eventuală “perioadă prelungită a perturbărilor” în lanțul de aprovizionare. Reuniune de urgență a miniștrilor Energiei din UE, astăzi.

Război în Orientul Mijlociu. Iranienii au atacat un petrolier din Kuwait ancorat în Dubai. După o lună de război, prețurile petrolului sunt pe punctul de a înregistra cel mai mare avans lunar din istorie, în timp ce bursele asiatice se îndreaptă spre cea mai abruptă scădere din 2022. Casa Alba ia în calcul să solicite țărilor arabe să suporte costurile războiului.

