Știri verificate
Studiu. Oamenii de știință americani au descoperit că un antibiotic din clasa penicilinelor, deja aprobat, poate fi folosit la tratamentul bolii Lyme, dată de mușcătura de căpușe. Spre deosebire de tratamentele actuale, interzise copiilor din cauza efectelor secundare, piperacilina, testată momentan doar pe șoareci, i-a vindecat după prima doză, fără a distruge bacteriile benefice din aparatul digestiv.

Cod Portocaliu de furtuni în județele Hunedoara, Alba, Sibiu, Gorj, Vâlcea, Brașov, Argeș și Dâmbovița, începând de la ora 14. Sunt prognozate ploi torențiale și vânt puternic până sâmbătă seara.
-
Un satelit rusesc, despre care americanii cred că face parte din proiectul de dezvoltare a unei arme nucleare anti-satelit, pare a fi scăpat de sub control – a intrat într-o spirală haotică și pierde altitudine. Rusia susține că este vorba de un satelit de cercetare.
Beijingul scutește o serie de bunuri americane considerate critice de taxele de 125%, inclusiv medicamente și microcipuri. Anterior, Donald Trump a declarat că ar fi dispus să reducă substanțial tarifele aplicate produselor chinezești.

China. Capacitatea de producție a energiei eoliene și solare a depășit-o, pentru prima dată, pe cea a energiei din combustibili fosili, în martie. Rețeaua electrică nu este, însă, adaptată să primească energie verde și se bazează tot pe combustibili fosili.

Hackeri nord-coreeni au înființat companii fictive în SUA, pentru a sprijini ilegal programul nuclear nord-coreean. Păcăleau dezvoltatori din industria criptomonedelor, prin interviuri false, să ruleze aplicații infectate cu malware și furau date pe care le foloseau în atacuri cibernetice.

-
SUA. O judecătoare din statul Wisconsin a fost arestată de FBI, pentru că a ajutat un imigrant fără documente să evite arestarea. Este prima acțiune directă a Administrației Trump împotriva justiției.
Marea Britanie. Guvernul va amenda cu până la 70 de mii de euro rețelele sociale, pentru fiecare postare despre atacuri cu cuțitul pe care nu o elimină. În plus, va înăspri pedepsele pentru cei care vând arme albe minorilor.
Autoritatea Electorală extinde verificările ce vizează AUR, în urma sesizărilor că mai mulți cetățeni au primit prin poștă plicuri personalizate, cu nume și adresă exacte, de la George Simion. Anunță că va sesiza Autoritatea pentru Prelucrarea Datelor Personale pentru a afla de unde a avut candidatul acces la aceste informații personale, confidențiale.

Înalta Curte de Casație și Justiție a desființat rapid, la nici 24 de ore de la pronunțare, decizia Curții de Apel Ploiești de suspendare și anulare a deciziei CCR din decembrie, prin care au fost anulate alegerile prezidențiale. Arată că atacarea unei decizii a CCR în contenciosul administrativ este inadmisibilă și că nicio instanță judecătorească din România nu are competența de a face o astfel de judecată.

Român arestat în Rusia pentru spionaj. UPDATE: MAE sugerează că acesta nu a fost prins astăzi, ci este de fapt bărbatul reținut în Abhazia (regiune separatistă a Georgiei, aflată sub control rusesc), în luna decembrie. Imaginile par a confirma acest lucru, dar nu este clar dacă autoritățile române au informații certe.

Primarul Kievului consideră că Ucraina ar putea fi nevoită să renunțe la anumite teritorii aflate sub ocupație rusească, în cazul unui acord de pace cu Rusia, contrar declarațiilor lui Zelenski. Totuși, acest lucru ar încălca constituția țării și ar crea un precedent periculos, inclusiv pentru statele vecine.

FT: Apple vrea să mute complet din China în India procesul de asamblare a Iphone-urilor destinate pieței americane, pentru a evita tarifele impuse de Donald Trump asupra importurilor chineze.

Asasinat la Moscova. Șeful-adjunct al direcției operaționale principale din Armata Rusă a murit, în această dimineață, după explozia a ceea ce pare a fi fost o mașină-capcană, detonată de la distanță.
Autoritățile sud-coreene avertizează că DeepSeek, aplicația chinezească de inteligență artificială, transferă date și informații despre utilizatori, fără acordul acestora, către companii din China și SUA.

Nord-vestul și sud-estul țării intră de azi sub avertizări de Cod Galben de furtuni sau vânt puternic. Începând de sâmbătă dimineață, în sudul și centrul țării se vor manifesta averse torențiale, vijelii și grindină. Viteza vântului va ajunge la 70 km/h.
Război în Ucraina. Volodimir Zelenski arată că Rusia a folosit rachete balistice nord-coreene asupra Kievului, în atacul de ieri dimineață, în care au murit 12 civili. Donald Trump spune că “marea concesie a lui Putin în negocierile de pace este faptul că nu ocupă toată Ucraina”.

Magazinele oficiale ale lui Donald Trump au început să vândă șepci și tricouri care sugerează că acesta va candida la alegerile americane din 2028, deși Constituția SUA îi interzice acest lucru. Fiul președintelui promovează explicit aceste produse, ceea ce lasă însă și posibilitatea ca Eric Trump (41 de ani) să fie cel care va candida peste trei ani la președinție.

Analiză CNN. Propunerea președintelui Trump de a “reduce substanțial” tarifele impuse Chinei a fost respinsă categoric de Beijing, care a solicitat eliminarea completă a acestora. Oficialii chinezi nu au încredere în mesajele contradictorii ale președintelui american.

Studiu. Cercetătorii au descoperit o metodă prin care pot calcula, în bani, daunele provocate mediului de companiile ce folosesc combustibili fosili. Pagubele se ridică la mii de miliarde de euro, doar pentru un secol. Cercetarea ar putea deschide calea pentru despăgubiri plătite de marii poluatori.

