Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a prezentat detalii ale planului pentru impunerea unui embargo treptat asupra importului de petrol din Rusia, care face parte din al șaselea pachet de sancțiuni pregătit de blocul comunitar împotriva Moscovei. Această etapă include și deconectarea celei mai mari bănci din Rusia, Sberbank, de la sistemul de transfer bancar SWIFT.

Noul pachet include patru tipuri separate de sancțiuni și vizează inclusiv militari ruși de rang înalt care au comis crime de război la Bucha și Mariupol: “Știm cine sunteți și nu veți scăpa cu asta”, a afirmat Ursula von der Leyen. Totodată, trei mari radiodifuzori de stat ai Rusiei vor fi interziși în UE, deoarece “amplifică minciunile lui Putin”.

Von der Leyen a mai transmis că reducerea dependenței de petrolul rusesc “nu va fi ușoară, dar pur și simplu trebuie să o facem”. Tot petrolul rusesc va fi eliminat treptat, a explicat președinta CE, “dar într-un mod ordonat”. Importul de țiței va fi stopat în următoarele  șase luni și produsele rafinate până la sfârșitul anului 2022. Astfel, cele 27 de state membre ar putea avea la dispoziție jumătate de an pentru a găsi alternative la petrolul rusesc și opt luni pentru produsele conexe.

Anterior, șeful Consiliului European, Charles Michel, care prezidează reuniunile liderilor UE, a spus că războiul din Ucraina este un “moment de urgență, un moment al adevărului”. “Scopul nostru este simplu: trebuie să oprim mașina de război rusă. Sunt sigur că noi sancțiuni vor fi impuse cât mai curând, în special asupra petrolului rusesc”, a declarat Michel.

Germania și-a redus deja dependența de petrolul rusesc de la 35%, la sfârșitul anului trecut, la 12%. Ministrul german al economiei, Robert Habeck, a cerut statelor membre UE să dea dovadă de “solidaritate cu Ucraina” și “să își facă datoria”.

Rusia furnizează aproximativ 25% din importurile de petrol din UE, dar nivelul de dependență variază între statele membre. Guvernul german a semnalat în weekend că s-ar putea desprinde complet de petrolul din Rusia până la sfârșitul verii.

În schimb, Slovacia a declarat că are nevoie de cel puțin patru ani pentru a putea procesa țiței din alte surse, iar ministrul de externe al Ungariei, Péter Szijjártó, a declarat că Budapesta nu poate sprijini sancțiuni “care vor face imposibil transportul de gaze naturale sau petrol din Rusia în Ungaria”.

Cele mai recente sancțiuni propuse vor avea nevoie de aprobare unanimă pentru a deveni al șaselea val de măsuri restrictive aplicate economiei ruse de la începutul războiului din Ucraina, pe 24 februarie. Măsurile sunt cele mai sensibile din punct de vedere politic de până acum, notează The Guardian.

Surse alternative: BBC, Reuters, Euronews, The Guardian

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday