Ministerul Educației a publicat raportul săptămânal al situației epidemiologice la nivelul învățământului preuniversitar. Astfel, la trei săptămâni de la începerea școlilor în format fizic (13 septembrie), 8.470 de elevi și preșcolari au fost confirmați cu coronavirus, iar numărul angajaților din învățământ infectați (nu numai cadre didactice) a urcat la 2.688. În această perioadă, 6.874 de clase au trecut în formatul de predare online, clase în care învață 167.298 de elevi. 

În urma modificării hotărârii privind activitatea școlilor în raport cu situația epidemiologică la nivel local, Ministerul Educației cere tuturor inspectoratelor școlare să publice zilnic lista cu grupele și clasele a căror activitate a fost suspendată din cauza cazurilor de Covid confirmate. Lista trebuie publicată pe site-urile proprii ale inspectoratelor.

Ministerul cere inspectoratelor școlare, de asemenea, să intensifice controalele pentru verificarea respectării tuturor măsurilor de protecție în școli și, totodată, să sprijine acțiunile de testare atât a elevilor, cât și a angajaților din învățământ, inclusiv profesorilor. 

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a decis ieri schimbarea restricțiilor epidemice. Astfel, școlile rămân deschise indiferent de rata de incidență, iar decizia de suspendare a cursurilor va fi luată de conducerea școlilor, în funcție de numărul de persoane infectate la nivel de clasă sau școală.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday