Pe măsură ce profitul companiilor americane începe să scadă, măcinat de inflație, impactul suplimentar al aprecierii dolarului va face diferența între dezvoltarea și stagnarea la nivelul marilor corporații, până la finalul acestui an, arată o analiză Financial Times.

Indicele Goldman Sachs al companiilor americane cu expunere internațională a scăzut de două ori mai mult decât indicele companiilor ale căror operațiuni sunt preponderent interne, cu aproximativ 15%, după o creștere de 27%, anul trecut.

Efectele valutare, în mare parte atribuite aprecierii dolarului, sunt de așteptat să fi redus cu aproximativ 40 de miliarde de dolari profiturile companiilor nord-americane în prima jumătate a acestui an, potrivit companiei de tehnologie financiară Kyriba, în comparație cu pierderi de aproximativ 8 miliarde de dolari în prima jumătate a anului trecut.

Un dolar puternic afectează veniturile companiilor exportatoare prin reducerea valorii câștigurilor în piața țintă, unde produsele lor devin mai puțin competitive față de cele ale concurenților locali.

Deși inflația din SUA a crescut la maximul ultimilor 40 de ani, dolarul a atins în acest an cel mai ridicat nivel din 2002, în creștere cu aproximativ 9%, ca urmare a creșterii ratelor dobânzilor și a performanțelor economice mai bune în SUA decât în alte state dezvoltate. O creștere mai rapidă în SUA a însemnat, de asemenea, venituri reduse pentru companiile cu expunere internațională mare.

De exemplu, Microsoft a arătat luna aceasta că trebuie să-și modifice previziunile de încasări în scădere cu 460 de milioane de dolari, din cauza aprecierii monedei americane. Preferința speculatorilor pentru dolar s-ar putea diminua după ce Banca Centrală Europeană va majora ratele dobânzilor, luna viitoare. Analiza FT mai arată că și creșterea economică din SUA începe să frâneze, pe măsură ce FED crește dobânzile pentru a combate inflația.

Analiza completă Financial Times

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday