”Industria a revenit la nivelul ultimului trimestru dinainte de pandemie sau chiar l-a depășit în toate țările din regiune, cu excepția României, care a fost sub acel nivel în luna mai 2021 și nu a reușit să revină în iunie”, arată Erste Group Research în raportul ”CEE Macro and FI Daily”.

Pentru întreaga Europă Centrală și de Est (regiunea CEE), producția industrială și-a confirmat poziția robustă în iunie 2021, crescând într-un ritm rapid, potrivit raportului. Polonia, Ungaria și Slovenia au înregistrat toate creșteri de peste 18%, Croația de 8,2%, iar Serbia de 4,5%, comparativ cu iunie 2020.

”Ne așteptăm ca producția să rămână robustă în lunile următoare, cu o dinamică de creștere anuală bruscă. Este posibil ca producția să fie influențată de lipsa semiconductorilor și de costurile mai mari de fabricație”, mai notează Erste.

Joi, Institutul român de Statistică anunța că industria românească a avut cele mai mari încasări din istorie în prima jumătate a anului acesta, cu toate că nu a recuperat integral căderea din primul semestru al lui 2020, cauzată de restricțiile impuse pe fondul pandemiei. În termeni de volum, producția a crescut cu 16% (serie brută) pe primele șase luni, față de același interval din 2020.

Raportul ”CEE Macro and FI Daily

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday