Analiză CNN. China este marele câștigător al primei dezbateri dintre Trump și Biden. Afirmând că alegerile “vor fi fraudate cum nu s-a mai văzut”, președintele american a alimentat mesajul critic al Beijingului la adresa democrației americane.

„Va fi o fraudă așa cum nu ați văzut niciodată. Acesta este un lucru oribil pentru țara noastră și nu se va termina bine”, a spus Donald Trump în timpul dezbaterii cu Joe Biden. 

De-a lungul deceniilor, China a prezentat un discurs critic la adresa democrației SUA, cu scopul de a arăta poporului chinez “beneficiile” comunismului. Deși cei doi contracandidați s-au acuzat pe parcursul dezbaterii de legăturile fiecăruia cu Beijingul și au criticat în repetate rânduri China, acest lucru nu a reușit să combată efectele pe care afirmația lui Donald Trump le-a avut asupra modului în care China se va folosi de discursul său.

Presa chineză de stat deja a titrat în această dimineață “Dezbaterea dintre cei doi arată cât de mult se disprețuiesc aceștia, fără pic de decență”. În urmă cu patru ani, după prima dezbatere Trump-Clinton, ziarele chineze scriau că “indiferent cine câștigă, alegerile prezidențiale din SUA arată o democrație bolnavă.”

În același timp, și încrederea comunității internaționale în sistemul american de alegeri riscă să fie afectată. Președintele american a afirmat inclusiv că votul prin corespondență nu este unul sigur, cerându-le susținătorilor săi să meargă la secțiile de vot și să “supravegheze atent asupra încercării de fraudare a alegerilor”.

Analiza integrală: CNN

Folosim cookies