Serviciul Vamal și de Protecție a Frontierelor din SUA a precizat că aplică tariful vamal general de 10%, despre care președintele Donald Trump a vorbit într-o conferință de presă, vineri seară, la câteva ore după hotărârea prin care Curtea Supremă a anulat cele mai multe dintre tarifele impuse în 2025.

Sâmbătă, Trump se răzgândise și anunța că va fi impus un tarif de 15%. Situația a creat din nou confuzie în privința politicii comerciale a Statelor Unite, de la revenirea lui Donald Trump la Casa Albă, mai ales că decizia finală nu a fost explicată. Totuși, un oficial citat de Financial Times a spus că procentul de 15% va intra în vigoare la o dată ulterioară.

Analiștii Deutsche Bank au pus în vedere faptul că Trump va susține, la noapte, discursul despre Starea Națiunii, în care ar putea oferi detalii în ceea ce privește aplicarea tarifelor.

Colectarea vechilor tarife, impuse anul trecut și care variau între 10% și 50%, a fost oprită. Pentru unele țări ca Brazilia sau China, procentul aplicat de astăzi este substanțial mai mic decât cel de până acum. Pentru alte state – partenere vechi ale SUA – UK, Japonia sau țările UE – este neclar dacă rămân valabile prevederile acordurilor comerciale negociate anul trecut.

Sursă: Reuters

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday