O analiză Sky News arată că mișcările din ultimele 24 de ore de la Moscova par a arăta că “Putin ar fi putut percepe o amenințare emergentă la adresa regimului său”. El a semnat un decret prin care pune efectiv Rosgvardia sub controlul șefului armatei ruse, Valeri Gherasimov, un loialist al lui Putin.
Despre Rosgvardia se știe nu numai că a evitat să lupte cu forțele Wagner, în timpul puciului eșuat din iunie 2023, dar, ulterior, după desființarea Wagner și moartea lui Prigojin, o bună parte a mercenarilor acestuia au fost transferați în Rosgvardia.

Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) crede, de asemenea, că Consiliul de Securitate al Rusiei ar putea plănui desființarea Ministerului pentru Situații de Urgență, care ar putea fuziona cu Rosgvardia. Ambele instituții sunt critice pentru supraviețuirea regimului, în condițiile în care Rosgvardia a fost înființată acum zece ani chiar de Putin, ca o forță independentă și de FSB și de armată, pentru protecția sa personală.
“Putin ar fi putut percepe Rosgvardia ca fiind o amenințare emergentă la adresa regimului său, în special după răspunsul insuficient al Rosgvardia la rebeliunea din 2023 și după ce conducerea lui Rosgvardia a încercat să exploateze situația de atunci, dar și eșecurile armatei de pe frontul din Ucraina pentru a-și extinde autoritatea”, a mai arătat ISW.
Concomitent, Kremlinul a făcut pași semnificativi pentru controlul populației, dar și al Armatei Ruse, prin blocarea Telegram, Whatsapp și chiar a Youtube pe tot teritoriul Rusiei, forțând populația să comunice pe o aplicație de mesagerie controlată de FSB. În acest fel, nu numai populația, dar și instituțiile de forță, se controlează între ele, un alt semn că dictatorul rus este foarte atent la loialitatea celor din jurul său.
Sursă: Sky News
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.