Donald Trump și-a început discursul de la Davos afirmând că “în sală sunt mulți prieteni, dar și câțiva dușmani, oameni care nu se uită în ochii mei”, după care a lăudat în repetate rânduri realizările sale în acest al doilea mandat de președinte. Ulterior, într-o sală plină de oficiali europeni, a lansat o serie de atacuri la adresa Europei, afirmând că aceasta “nu se îndreaptă în direcția corectă și ar realiza mai multe dacă ar urma exemplul nostru. Nu recunosc locul acesta, și nu vorbesc într-un sens pozitiv. Ci într-un sens foarte negativ. Toată lumea a profitat de SUA. Fără noi, și Elveția ar fi distrusă financiar”.

Ulterior, Donald Trump a vorbit despre Groenlanda, deși susține că “nu aș fi vrut să vorbesc despre acest subiect”. Acesta s-a raportat la Al Doilea Război Mondial, insistând că Groenlanda a fost apărată de SUA, “iar fără noi, ați fi vorbit germană și japoneză”. Președintele american a menționat că va cere “negocieri imediate pentru a discuta din nou achiziționarea Groenlandei de către Statele Unite, la fel cum am achiziționat multe alte teritorii de-a lungul istoriei noastre, așa cum au făcut multe națiuni europene”.

Donald Trump subliniază că Groenlanda “va avea un rol vital în pacea mondială”, dar a precizat că exclude în acest moment preluarea acesteia folosind forța militară. “Probabil că nu vom obține nimic, cu excepția cazului în care decid să folosesc forța excesivă, situație în care, sincer, am fi de neoprit. Aceasta este probabil cea mai importantă declarație pe care am făcut-o, pentru că oamenii credeau că voi recurge la forță. Nu trebuie să recurg la forță. Nu vreau să recurg la forță. Nu voi recurge la forță”, a spus Trump, care a reluat mesajul din urmă cu câteva săptămâni, conform căruia “noi vom fi acolo pentru NATO, dar nu cred că ei vor fi acolo pentru noi dacă am fi atacați de X țară. NATO a tratat SUA incorect”. 

În istoria NATO, Articolul 5 din Tratatul Nord-Atlantic a fost activat o singură dată, chiar de către SUA. Articolul este cel care face referire la apărare colectivă și prevede că un atac la adresa oricărui stat al Alianței este considerat un atac asupra tuturor țărilor membre. Statele Unite au activat Articolul 5 după atentatele de la 11 septembrie 2001. 

Președintele american mai spune că, dacă va izbucni vreodată un război nuclear, “rachetele vor zbura chiar peste centrul acelui bloc de gheață”, afirmând că în Groenlanda va fi construit “cel mai mare Golden Dome construit vreodată”. El adaugă că instalația “ar proteja și Canada, care primește multe cadouri de la noi”, dar și că prim-ministrul Mark Carney ar trebui să fie “mai recunoscător”.

Alte declarații: 

  • Fiecare aliat NATO are obligația de a-și respecta propriul teritoriu, nicio națiune nu este în poziția de a asigura siguranța Groenlandei în afară de SUA. Am apărat Groenlanda cu foarte multe costuri, inamicii au încercat să intre acolo, iar Danemarca știe asta. Am instalat baze americane pentru Danemarca. E o bucată de gheață minunată.
  • Țara noastră și lumea întreagă se confruntă cu riscuri mai mari ca oricând din cauza armelor de acum, despre care nici nu pot vorbi. Am văzut arme cum nu am mai văzut până acum, niciun scut antiaerian nu a putut fi folosit împotriva tehnicii americane de acum două săptămâni.
  • Sistemele defensive produse de Rusia și China au fost incapabile în fața Americii, trebuie să facă tehnică militară mai bună.
  • Groenlanda este într-o locație strategică. Deși se vorbește despre mineralele și pământurile rare de acolo, trebuie să treci de foarte mulți metri de gheață pentru a le accesa. Nu de asta avem nevoie de Groenlanda, ci pentru securitate.
  • Este parte a Americii de Nord, e un interes de bază al securității naționale a SUA, să prevenim intratea în emisfera noastră a unor puteri ostile, am făcut asta până acum cu succes, de aceea de două secole președinții americani au tot încercat să o cumpere.
  • SUA au constatat că trimit foarte mulți bani pentru oameni care nu apreciază asta – NATO, Europa. Dăm atât de mult, deși nu am cerut și nu am primit niciodată nimic, probabil că nu vom primi niciodată nimic, decât dacă se va ajunge la folosirea forței, dar nu voi face asta. E probabil cea mai mare declarație pe care o fac.
  • Tot ce cer SUA e un loc numit Groenlanda, pe care noi oricum îl aveam, dar pe care l-am returnat Europei acum nu mult timp, după ce i-am învins pe japonezi, germani, italieni.
  • Noi nu am primit nimic de la NATO, cu excepția că am protejat Europa de Uniunea Sovietică și, acum, de Rusia.
  • Avem nevoie să deținem Groenlanda pentru a o putea apăra, nu o putem închiria ca să o apărăm. Dacă ar fi să fie război, mare parte din acțiune ar fi peste această bucată de gheață din mijlocul oceanului.
  • Și Canada ar trebui să ne fie recunoscătoare, dar premierul canadian nu părea foarte recunoscător în discursul de ieri, să țineți minte asta, domnule premier canadian. Vom construi un dom, așa cum nu mai există altul, care va apăra Canada.

Preşedintele american a ajuns la Forumul Economic Mondial de la Davos cu aproximativ 30 de minute înaintea orei programate a discursului său, din cauza unei defecțiuni la aeronava Air Force One.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday