“Acest lucru presupune să-i solicităm unei platforme să păstreze documentele interne, să nu le elimine sub nicio formă, pentru că avem îndoieli privind respectarea regulilor și trebuie să avem acces la acestea, dacă vom solicita în mod explicit acest lucru”, a transmis purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene. 

Oficialul a precizat că măsura nu reprezintă însă deschiderea unei noi investigații formale împotriva X în baza Actului privind Serviciile Digitale, care obligă marile platforme online să combată mai eficient conținutul ilegal și dăunător.

Suedia s-a alăturat criticilor, după ce imaginile generate de AI au vizat vicepremierul țării. Premierul suedez Ulf Kristersson a catalogat situația drept “o formă de violență sexualizată”, și că imaginile sunt “dezgustătoare, inacceptabile și ofensatoare”. 

Premierul britanic Keir Starmer a solicitat, din nou, platformei să ia măsuri urgente, după ce Internet Watch Foundation a raportat că Grok a fost folosit pentru a crea imagini cu conținut sumar cu minori. “Acest lucru este dezgustător și nu poate fi tolerat”, a subliniat Starmer. 

Internet Watch Foundation, o organizație britanică non-profit care luptă împotriva abuzului sexual asupra copiilor în mediul online, a anunțat că a identificat imagini ilicite cu copii cu vârste între 11 și 13 ani, care par să fi fost generate cu ajutorul Grok. De asemenea, o investigație Reuters a dezvăluit că Grok le permite utilizatorilor de pe X să genereze imagini cu femei îmbrăcate sumar, identificând peste o sută de astfel de cereri, în doar zece minute.

X nu a oferit un răspuns imediat solicitărilor de comentarii din partea Reuters. Totuși, X a transmis anterior că elimină tot conținutul ilegal, inclusiv materialele ce conțin abuz sexual asupra copiilor, și suspendă definitiv conturile implicate, subliniind că utilizatorii care folosesc Grok pentru a genera conținut ilegal vor suporta aceleași consecințe ca și cei care îl încarcă direct pe platformă. 

Sursă alternativă: Reuters

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday