Diana Șoșoacă a fost audiată, astăzi, la Parchetul General, în calitate de inculpat, după cum a anunțat chiar ea. În urmă cu scurt timp, instituția a anunțat punerea în mișcare a urmăririi penale de care este vizată europarlamentara, pentru infracțiunile:
- 4 infracțiuni de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 205 alin. 1 Cod penal;
- 4 infracțiuni de promovarea, în public a cultului persoanelor condamnate pentru săvârșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război, precum și fapta de a promova, în public, idei, concepții sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, prev. de art. 5 din OUG nr. 31/2002;
- promovarea, în public, în orice mod, idei, concepții sau doctrine antisemite, prev. de art. 3 din Legea nr. 157/2018, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea antisemitismului;
- negarea, contestarea, aprobarea, justificarea sau minimalizarea în mod evident, prin orice mijloace, în public, a holocaustului ori a efectelor acestuia, prev. de art. 6 alin. 1 din OUG nr. 31 din 2002;
- ultraj, prev. de art. 257 alin. 1 și 4 Cod penal.
În fața sediului Parchetului, Șoșoacă a făcut din nou propagandă, lăudându-l pe Corneliu Zelea-Codreanu, liderul mișcării Legionare, scrie G4Media.
Parchetul a cerut, încă de acum două săptămâni, Parlamentului European să-i ridice imunitatea Dianei Șoșoacă. Ea este acuzată de lipsire de libertate a unei echipe de jurnaliști italieni, dar și de omagierea pe Facebook a liderului Mișcării Legionare și a mareșalului Ion Antonescu, condamnat pentru crime de război.
Foto: Inquam Photos/Sabin Cirstoveanu
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.