UPDATE ora 00:00 Rusia a lansat o rachetă de croazieră Kalibr aproape de miezul nopții în orașul Jîtomir, ținta fiind brigada 95 a Forțelor Armate ale Ucrainei, conform primarului Serghei Sukhomlin. Una dintre bombe a lovit o clădire de apartamente aflată în apropierea unui spital. Numărul victimelor nu este cunoscut.

Tot în această noapte, potrivit publicației Kyiv Independent, mai multe cartiere ale Kievului (Rusanivka, Kurenivka, Boiarka și regiunea din apropierea Aeroportului Internațional Kiev) se află sub bombardamentul forțelor rusești. De asemenea, și orașul Vyshneve din afara capitalei este afectat, iar o explozie a fost raportată în Bila Tserkva, unde un depozit de combustibil a fost lovit.

UPDATE ora 22:35 Președintele ucrainean Volodimir Zelenskiy a transmis, într-un reportaj pentru CNN și Reuters, că Europa trebuie să aibă în vedere că “dacă Ucraina va cădea, atunci toate trupele (rusești) se vor afla la granițele țărilor membre NATO”.

Liderul ucrainean a mai declarat că UE și SUA au ignorat cererile Kievului de a impune sancțiuni Rusiei, preventiv, înainte de începerea războiului. Zelenskiy a salutat totuși acum impactul sancțiunilor impuse împotriva Rusiei.

În altă ordine de idei, potrivit reporterilor CNN din Ucraina, o serie de explozii au avut loc în apropierea Kievului.

UPDATE ora 22:15 Marea Britanie anunță că va impune sancțiuni împotriva Belarusului. Ministrul de Externe a anunțat că sancțiunile vor viza persoanelor și organizațiilor, pentru rolul pe care îl joacă Belarusul în invazia Ucrainei de către Rusia.

Regimul Lukașenko ajută și susține în mod activ invazia ilegală și va simți consecințele economice pentru sprijinul său pentru Putin”, a declarat Liz Truss

UPDATE ora 20:30 Forțele ruse au pătruns în orașul Herson, din sudul Ucrainei. Potrivit consilierul Ministerului de Interne ucrainean, Ucraina încă are control asupra clădirii administrative a orașului.

La două zile după ce președintele Vladimir Putin a dat ordinul de punere a forțelor nucleare ruse “în stare de alertă specială”, submarinele nucleare și lansatoarele mobile de rachete ale Rusiei au organizat exerciții în Marea Barents. Flota de Nord a Rusiei a precizat într-un comunicat de presă că mai multe dintre submarine nucleare au exersat “manevre în condiții de furtună” și că mai multe nave de război însărcinate cu protejarea Peninsulei Kola din nord-vestul Rusiei, unde se află mai multe baze navale, se vor alătura manevrelor.

În regiunea Irkutsk din estul Siberiei, unitățile Forțelor Strategice de Rachete au dispersat lansatoare de rachete balistice intercontinentale Yars în zone împădurite.

UPDATE ora 19:00 Serviciul pentru Situații de Urgență din Ucraina informează că cinci persoane și-au pierdut viața și cinci au fost rănite, în urma atacului asupra turnului de telecomunicații. Ministerul de Externe și Administrația Prezidențială au condamnat distrugerea Memorialului Babi Iar, situat în proximitatea turnului. Memorialul a fost ridicat pentru comemorarea evreilor uciși pe perioada Holocaustului, scrie Reuters.

UPDATE ORA 18:05 Ministerul ucrainean de Interne confirmă, pe canalul oficial de Telegram, că au avut loc explozii lângă turnul de televiziune din capitală. Transmite că televiziunile nu vor emite o vreme, timp în care vor activa modalitățile de emisie de rezervă.

UPDATE ora 17:35 Imaginile de pe rețelele de socializare arată exploziile din proximitatea turnului înalt de 380 de metri. BBC menționează că nu este clar în acest moment dacă turnul a fost lovit direct.

Aparent, potrivit jurnaliștilor ucraineni, este vorba despre un atac cu rachete, dar momentan nu sunt disponibile informații oficiale în acest sens.

UPDATE ora 17:10 Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg: “Suntem uniți în aceste momente de criză. Poporul ucrainean luptă cu curaj împotriva Rusiei. În ultimele săptămâni, ca răspuns la atacul Rusiei, am crescut prezența pe mare, la sol și aerian. Sunt 120 de nave din Marea Baltică până în Marea Mediterană. Toți aliații desfășoară mii de soldați în zona de est. Nu trebuie să fie nicio îndoială. Angajamentul nostru față de Articolul 5 este ferm. NATO este o alianță defensivă și nu căutăm război cu Rusia.”

UPDATE ora 15:55 Într-un comunicat transmis de agenția oficială TASS, ministerul vorbește de “atacuri de înaltă precizie” (probabil cu rachete) care ar urma să vizeze “centrele tehnologice ale serviciilor secrete ucrainene”. Cere “tuturor celor care locuiesc în apropierea centrelor SBU și a nodurilor de rețea [de comunicații] din Kiev să-și părăsească casele”.

La un sfert de oră după acest comunicat al rușilor, ministrul ucrainean al Apărării a declarat că amenințarea în sine este parte din “războiul psihologic purtat de Rusia” cu rolul de a speria populația.

UPDATE ora 14:35: Consilierul Ministrului de Interne, citat de CNN, anunță că cel puțin zece civili au murit și 35 au fost răniți în urma atacurile cu rachete rusești în centrul orașului Harkov. ”Piața Libertății a fost lovită de o rachetă de croazieră. O a doua lovitură de o rachetă similară a lovit clădirea după sosirea salvatorilor (în 5-7 minute). O treime din clădirea administrației a căzut”, a declarat acesta.

Într-un discurs în plenul Parlamentului European, Zelenski a spus că Ucraina ”plătește un preț foarte mare pentru idealurile europene: Mii de oameni uciși, două revoluții, un război și cinci zile de invazie pe scară largă”. ”Avem dorința de a ne vedea copiii în viață, cred că este una corectă. Luptăm pentru supraviețuire. Luptăm pentru a fi membri egali ai Europei”, a adăugat acesta.

UPDATE ora 13.00 Conform unor oficiali ucraineni, citați de presa ucraineană, o coloană de 33 de blindate din Belarus a intrat în Ucraina prin nordul țării, pentru a ajuta Rusia în ofensiva militară. Canalul oficial de Telegram al Parlamentului Ucrainei anunță și el că trupele din Belarus au intrat marți la prânz pe teritoriul ucrainean. (sursă alternativă)

Cu doar câteva ore înainte, președintele Aleksandr Lukașenko susținea că nu va trimite trupe în țara vecină. Lukașenko a declarat presei că forțele țării sale nu se vor alătura trupelor ruse în invazia Ucrainei și a negat acuzațiile Kievului că trupele rusești au atacat Ucraina de pe teritoriul Belarusului. (Reuters)

UPDATE ora 12.30 Un număr mare de elicoptere rusești a survolat nordul Kievului, de la Est spre NV, aparent, după o acțiune de desant la NE de capitala Ucrainei. Filmarea este din această dimineață și surprinde momentul în care două dintre ele (unul de atac și unul de transport)  sunt lovite de ucraineni, cel mai probabil cu rachete de umăr (Stinger).

UPDATE ora 12.00

Scene de răscoală a populației împotriva ocupanților ruși au fost filmate în Kupiansk, un orășel aflat la limita dintre regiunile Harkov și Luhansk. Populația atacă cu mâinile goale un autoturism cu însemnele Armatei Ruse.

O altă filmare arată că locuitorii aceluiași oraș se ceartă cu soldații veniți cu blindate pentru a ocupa orașul.

UPDATE ora 11:35 Primarul din Mariupol transmite că orașul de la Marea Azov este o țintă constantă a bombardamentelor, încă de la începutul invaziei Rusiei. Într-o declarație pentru televiziunile ucrainene, primarul Vadim Boicenko spune că orașul este atacat de forțele de artilerie, de cele aeriene, iar cartierele rezidențiale sunt bombardate de cinci zile: “Infrastructura civilă este avariată – școli, case. Sunt mulți răniți, sunt femei și copii uciși”.

UPDATE ora 10:25 Autoritățile locale din Harkov anunță că a fost atacat centrul orașului, dar și numeroase zone rezidențiale. Imaginile postate pe pe rețelele de socializare în această dimineață arată cum una dintre principalele clădiri administrative este lovită de o rachetă, în zonă fiind și numeroși civili și mașini aflate în mișcare. Bilanțul provizoriu al autorităților indică șase răniți, însă acestea se așteaptă să fie persoane prinse sub dărâmături.

UPDATE ora 10:05 Serviciile britanice de informații susțin că Rusia a “progresat foarte puțin” în ceea ce privește ofensiva asupra Kievului, cel mai probabil din cauza problemelor de logistică. De asemenea, oficialii britanici explică și faptul că forțele rusești au intensificat utilizarea artileriei la nord de Kiev și în apropierea Harkov și Cernihiv: “Folosirea artileriei grele în zonele urbane dens populate crește foarte mult riscul de victime civile”.

Între timp, armata Ucrainei susține că peste 5.700 de militari ruși au murit de la începutul invaziei, iar 200 au fost luați prizonieri, însă cifrele nu au fost confirmate din alte surse, iar Moscova refuză să publice astfel de date.

UPDATE, ora 8.00 Primarul din Sumy, oraș de 250 de mii de locuitori, aflat la NV de Harkov, spune că 70 de militari ucrianeni au murit în bombardamentele de duminică asupra unității lor. Rușii au folosit lansatoare de rachete Grad, care fac un covor de bombe. Există de asemenea și victime civile.

Maxar informează că pozele făcute la nord de Kiev de satelitul său arată că lungimea uriașei coloane de blindate rusești a crescut acum la 65 de kilometri. În ultimele 24 de ore, aceasta s-a apropiat la 25 de kilometri de Kiev.

Large Russian military convoy seen north of Kyiv

Situația frontului, după cinci zile de război

Bombardamentele catastrofale de la Harkov nu au fost singulare. Ucrainenii semnalează bombardarea unor zone rezidențiale aflate la SV de Kiev, precum și o tentativă de preluare a centralei electrice de la NE de oraș. Aceste acțiuni trebuie corelate cu raportarea mai multor tentative de întrerupere a alimentării cu energie electrică la Harkov și Mariopol, ceea ce sugerează că forțele ruse încearcă acum să determine plecarea populației din orașele țintă, pe care până acum nu au putut să le cucerească.

Incursiunile agresive și aparent lipsite de logică, pe care infanteria mecanizată (ușoară) a Armatei Ruse le-a făcut în Harkov și Kiev s-au soldat de fiecare dată cu pierderi semnificative și au arătat clar că, atâta timp cât populația și forțele de apărare (corp separat de armata regulată a Ucrainei) sunt pregătite să reziste, rușii nu vor putea duce cu succes un război urban care să determine controlul marilor orașe ucrainene.

Armata ucraineană s-a concentrat până acum pe distrugerea liniilor de aprovizionare ale rușilor și pe atacarea coloanelor de mecanizate care încearcă și inițial reușesc străpungeri ale frontului. Din cauza spațiilor relativ mari, aceste străpungeri nu sunt suficient de repede consolidate din spate și pe flancuri, formând “pungi” urbane pe care ucrainenii le închid și le distrug prin atacuri cu arme ușoare antitanc și cu drone.

În mod evident, armata ucraineană pune în aplicare o tactică pentru care s-a pregătit în anticiparea invaziei, aceasta fiind și cea mai cunoscută strategie de război asimetric (în care se întâlnesc forțe de magnitudine diferită). În plus, armata ucraineană anunță că pe unele fronturi a preluat inițiativa, lucru totuși greu de crezut.

Pe fronturile din Nord și Est sunt acum trei orașe mari în pericol de a fi încercuite – Kiev, Harkov și Cernihiv (ultimul, cu 250 de mii de locuitori). În sud, rușii au bombardat aparent inexplicabil portul comercial din Berdiansk, oraș cucerit ieri și în care locuitorii au desfășurat o manifestație de protest în fața consiliului muncipal ocupat de soldați ruși. Berdiansk era ultimul punct important înainte de Mariopol, iar încercuirea portului de la Marea Azov pare de acum o chestiune de ore.

Tot pe frontul de sud, dar spre est, Armata Rusă a atacat în noaptea de luni spre marți orașul Kerson, aflat pe malul vestic al Niprului, după ce ieri o parte a sa l-a depășit, ajungând până la Nikolaiev. Controlul Kersonului are sensul de a securiza liniile de aprovizionare pe sucat, în ceea ce pare o ofensivă spre Odesa. Obiectivul Odesa pare a fi cel mai întârziat dintre toate, dar forțele ruse controlează acum tot nordul Crimeei, până la Zaporizhzhia. În acest oraș se află cea mai mare centrală nucleară din Europa, cu un total de șase reactoare operaționale. În acest moment nu este clar cine controlează centrala nucleară. Au existat informații că ar fi fost preluată de forțele ruse, negate apoi de ucraineni.

Luni, 28 februarie.

UPDATE ora 00:20 Volodimir Zelenski acuză Rusia de crime de război, după atacul asupra unor zone rezidențiale din Harkov. ”Astăzi, forțele ruse au tras cu brutalitate asupra Harkovului. A fost clar o crimă de război. Harkov este un oraș pașnic, există zone rezidențiale pașnice, fără facilități militare”, a declarat acesta.

UPDATE ora 23:30 Statele Unite anunță că va expulza 12 diplomați de la sediul ONU, pe care îi acuză de spionaj. Anunțul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al Misiunii SUA la ONU, care spune că diplomații erau ”agenți de informații… care au abuzat de privilegiile lor de rezidență în SUA, angajându-se în activități de spionaj”.

 

UPDATE ora 23:15 Uniunea Europeană anunță că impune sancțiuni împotriva altor 26 de cetățeni ruși, inclusiv împotriva purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dimitry Peskov.

Lista include oligarhi și oameni de afaceri din sectorul petrolier, bancar și financiar, precum și membri guvernamentali, militari de nivel înalt și ”persoane care au contribuit la răspândirea propagandei anti-ucrainene”, a anunțat UE într-un comunicat. Pe lista sancțiunilor sunt incluși și oligarhii Alisher Usmanov, Petr Aven, Alexander Ponomarenko, bancherul Mihail Fridman,  vicepremierul Dmitri Cernîșenko, alți membri ai guvernului rus și jurnalişti. Măsurile includ interdicții de călătorie, înghețarea activelor și interdicția de a pune fonduri la dispoziția persoanelor enumerate.

A cincea zi de război a fost marcată de confruntări violente între armata ucraineană și cea rusă. Chiar dacă astăzi delegații din partea celor două țări s-au întâlnit la graniță cu Belarusul pentru a purta discuții pentru încheierea unui acord privind încetarea focului, armata rusă și-a intensificat atacurile, în special asupra principalelor orașe, Kiev și Harkov.

De altfel, atacuri cu rachete au avut loc inclusiv în timpul întâlnirii de la Minsk. Până acum, pare că armata ucraineană a reușit să mențină pozițiile și să respingă atacurile, însă clădiri rezidențiale au fost lovite, ceea ce a cauzat multe decese în rândul civililor.

Referitor la rezistența armatei ucrainene, Pentagonul a lăudat luni seară modul de luptă al acesteia: “Ceea ce am văzut este că rezistența ucraineană este foarte eficientă și că le-au făcut grea misiunea rușilor. Nu doar că s-au lovit de rezistența ucrainenilor, dar au avut și probleme logistice. Este mult prea devreme să tragem o concluzie despre armata rusă. Ucrainenii chiar au luptat pentru țara lor, dar rușii vor invăța din această experiență. Nu am văzut nicio schimbare în ceea ce credem ca este dorința lor de a pătrunde în Ucraina. Vor încerca să facă față provocărilor logistice”.

Bombardamente au mai fost înregistrate și în nordul țării, în localitățile Kyinka și Pavlivka din regiunea Cernihiv, aproape de granița cu Belarus. Există informații, neconfirmate, despre faptul că bombardamentele au fost efectuate chiar de pe teritoriile bieloruse. O altă rachetă a lovit o clădire rezidențială din orașul Cernihiv, situat la 140 de kilometri nord-est de Kiev.

Armata rusă a bombardat orașul Harkov în această dimineață și a lovit numeroase zone rezidențiale. Pe rețelele de socializare au apărut filme cu oameni morți pe străzi. Bombardamentul a fost deschis de unul sau mai multe avioane supersonice și a fost urmat de atacuri cu rachete. Avetisment! Link către imagini cu puternic impact emoțional.

Conform autorităților ucrainene, zeci de civili au fost uciși și sute de persoane au fost rănite.

Bătălii s-au purtat și în Kiev. Capitala țării a fost ținta mai multor atacuri. Conform CNN, cele mai puternice explozii s-au auzit la ora locală 18:40, la est de centrul orașului. Corespondenții BBC spun că o rachetă a explodat aproape de locul din care relatează. Sirenele de avertizare au fost activate, iar populația este îndemnată să se adăpostească. Reporterii presei locale explică faptul că exploziile au loc în partea vestică a orașului

O coloană de tancuri a fost văzută în această dimineață în nord-vestul orașului spre sud. Aparent, rușii încearcă să închidă complet vestul Kievului, după ce duminică, o tentativă similară cu blindate ușoare a eșuat. În această dimineață, aviația ucraineană a anunțat distrugerea a șase coloane de blindate rusești, dintre care două în regiunea Kievului.

Între timp, imaginile din satelit realizate luni de Maxar Technologies și prezentate de Reuters și NY Times arată faptul că forțele terestre ale Rusiei au continuat să se apropie de capitala Ucrainei, iar convoiul militar format din blindate, tancuri și alte vehicule de sprijin logistic se întinde pe o lungime de 27 de kilometri. Jurnaliștii celor două publicații subliniază totuși că linia convoiului este despărțită pe mai multe porțiuni. Analiștii atrag atenția că urmează, din nou, o noapte “complicată” pentru capitala Ucrainei.

Anterior, premierul polonez avertiza că Armata Rusă ar putea lansa o nouă incursiune dar în vestul Ucrainei, dinspre Belarus, pentru a bloca aprovizionarea cu echipamente militare trimise de țările UE. Ungaria a anunțat că nu permite tranzitul acestora.

Președintele francez Emmanuel Macron a purtat discuții telefonice atât cu Volodimir Zelenski, cât și cu Vladimir Putin. Discuția cu Putin a durat o oră și jumătate, iar Macron a pledat pentru ”necesitatea de a implementa o încetare imediată a focului”. La rândul său, Vladimir Putin a transmis că se poate ajunge la o înțelegere doar dacă Ucraina devine neutră, ”denazificată” și ”demilitarizată”, iar controlul rusesc asupra Crimeei va fi recunoscut oficial.

UE estimează că cel puțin 400 de mii de ucraineni au fugit din țară până acum, dintre care 100 de mii doar în ultimele 24 de ore. Preconizează că “alte câteva milioane vor urma să vină”. 

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday