“Cristian Istrate, ambasadorul României la Moscova, va fi informat despre măsurile de represalii în legătură cu închiderea Consulatului General al Rusiei la Constanța”, conform unei declarații a purtătoarei de cuvânt a Ministerului rus al Afacerilor Externe, preluată de agențiile de presă de stat Tass.ru și Interfax.ru.
Pe 29 mai a avut loc cel mai grav incident cu drone neautorizate ajunse în spațiul aerian al României, din cei peste patru ani de război. O dronă militară rusească s-a prăbușit peste un bloc din municipiul Galați, provocând rănirea a două persoană – o mamă și copilul ei. Decizia autorităților române a fost de a închide Consulatul Rusiei de la Constanța și de a-l declara pe consul persona non-grata. La acel moment, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe preciza că măsurile de represalii nu vor întârzia.
Ulterior, Vladimir Putin a pus la îndoială faptul că drona ar fi una rusească, cerând autorităților române să transmită informații Rusiei, pentru propria examinare.
Foto: mae.ro
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.