La scurt timp după anunțul făcut de Nicușor Dan, Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, a transmis că Rusia va reacționa rapid la închiderea Consulatului General din România și la declararea consulului general Andrei Kosilin drept persona non grata.

“Măsurile de represalii în legătură cu declararea consulului general al Rusiei drept persona non-grata și închiderea consulatului general nu vor întârzia”, a declarat aceasta.

De asemenea, declarații pe această temă au fost făcute și de Dimitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului. Jurnaliștii l-au întrebat dacă Vladimir Putin a fost informat cu privire la incidentul cu drona din România. Acesta a răspuns: Ce credeți, că l-au ascuns? Credeți că îl ascundem?”. În continuare, acesta a asigurat că Vladimir Putin este ținut la curent despre ceea ce se întâmplă în România.

Surse: Interfax, Tass

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday