Informația a fost confirmată de Ministrul indian al Transporturilor Maritime, Sarbananda Sonowal: “Din păcate, trei marinari indieni care au fost inițial dați dispăruți sunt acum confirmați decedați, după ce cadavrele au fost localizate și identificat”. Mai exact, aceștia făceau parte dintr-un echipaj cu 24 de membri ai unui petrolier scos din funcțiune de armata americană. Restul membrilor au fost salvați. Sunt primele decese confirmate de la începutul blocadei, pe 13 aprilie, în cadrul căreia SUA au imobilizat opt nave și au întors din drum peste o sută de alte nave.
Comandamentul Central al Armatei SUA (Centcom) a declarat că “a tras muniție de precizie în sala motoarelor” petrolierului Settebello, sub pavilion Palau, în Golful Oman, “după ce echipajul a refuzat în repetate rânduri să se conformeze instrucțiunilor forțelor americane”. În urma atacului, petrolierul a raportat un incendiu la motor și a transmis un semnal de ajutor, la care a răspuns Marina Omanului, potrivit grupului britanic de gestionare a riscurilor maritime Vanguard.
Ministerul indian de Externe a condamnat miercuri atacul și l-a convocat pe cel mai înalt diplomat american la New Delhi, în semn de protest față de incident, au declarat miercuri pentru Reuters două surse familiarizate cu situația.
Blocada SUA vizează atât nave iraniene, cât și petroliere din așa-numita “flotă fantomă”, folosite pentru transportul petrolului sancționat și pentru mascarea originii acestuia.
Atacurile SUA asupra navelor care transportau marinari indieni au loc înaintea summitului G7 de săptămâna viitoare, unde prim-ministrul indian Narendra Modi va purta probabil discuții bilaterale cu președintele american Donald Trump.
Luni, forțele americane au imobilizat, în Golful Oman, petrolierul Marivex, care nu transporta marfă și avea la bord și un echipaj indian, după ce acesta a încercat să navigheze către un port iranian. Separat, ambasada Indiei în Oman a raportat joi un incident care a implicat un alt petrolier în largul coastelor Omanului, despre care Sindicatul Marinarilor din India a declarat că era MT Jalveer.
Sursă: Reuters
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.