Declarația lui Thierry Breton, al cărui portofoliu include și apărarea, a fost făcută la o conferință cu companiile din domeniul militar și vine în contextul unei presiuni tot mai mari din partea NATO asupra țărilor europene să își refacă stocul de muniții, după eforturile făcute pentru aprovizionarea Ucrainei.
“Odată cu reaprinderea unui conflict de mare intensitate pe continentul european, nu avem altă opțiune, este timpul să începem să discutăm despre un portavion care să patruleze mările și despre un sistem de apărare anti-aeriană, un Eurodome, capabil să identifice din spațiul extraterestru amenințările la adresa securității europene”.
Breton a mai declarat că, de acum, Comisia Europeană “trebuie să prezinte un program european ambițios de investiții în apărare” care să asigure eforturile de producție de muniție și rachete, dar care să cuprindă și proiecte de investiții pentru exercițiul bugetar care începe din 2025.
În prezent, o singură țară UE, Franța, are un portavion operațional. Germania a achiziționat sistemul israelian antirachetă Arrow 3, cu o rază de acțiune de peste 2.000 de kilometri, capabil să protejeze aproape toate statele Uniunii Europene, inclusiv România, Polonia și statele baltice.
După izbucnirea războiului din Ucraina, Uniunea Europeană a înființat două instrumente de finanțare în domeniul apărării, care să susțină eforturile de producție de armament ale țărilor membre. Bugetele acestora sunt însă de doar 800 de milioane de euro, o sumă modestă pentru domeniul apărării.
Sursa: Politico
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.