UPDATE, ora 15.30: Reprezentanții taberei de vară de pe malul râului Guadalupe din Texas au confirmat că 27 de copii și supraveghetori au murit în inundațiile care au devastat zona, începând de vineri. În tabăra Camp Mystic se aflau aproximativ 750 de copii în momentul producerii inundațiilor.

De asemenea, continuă căutările pentru alte persoane date dispărute. Autoritățile texane au confirmat că cel puțin 82 de persoane au murit, fiind de așteptat ca bilanțul să crească pe măsură ce alte ploi sunt anunțate în regiune, pe parcursul următoarelor zile.

Știrea inițială:

Texas. Catastrofa umanitară s-a produs pe fondul unei greșite estimări a cantității de precipitații, iar Administrația Trump se confruntă acum cu acuzația că a redus personalul autorității de profil. Numărul deceselor a depășit 80, între care 28 de copii, dar guvernatorul statului spune că sunt probabil “zeci de persoane dispărute, despre care nu se știe”.

Aerial view of flooding in Kerr County, Texas

Peste 100 de elicoptere, alături de circa 400 de echipe în vehicule și bărci, continuă operațiunile de căutare și salvare, în regiunea Hill Country, din sudul Texasului, la trei zile după umflarea bruscă a râului Guadalupe, care a produs o uriașă tragedie – peste 80 de persoane confirmate ca decedate, între care 28 de copii. Alți 11 copii, fetițe de 10-12 ani, aflate într-o tabără de vară de pe malul unuia dintre afluenții Guadalupe, sunt în continuare dispărute.

Uriașa desfășurare de forțe de după 4 iulie, când râul s-a umflat brusc, inundând văile și măturând malurile, a reușit să salveze peste 850 de persoane, luate de ape sau izolate, dar guvernatorul Texasului, Greg Abbott, spune că, deși la nivelul statului sunt 41 de persoane dispărute (inclusiv cele 11 fetițe), numărul celor dispăruți, dar despre care nu știe nimeni, este probabil mult mai mare, pentru că în weekendul de Ziua Independenței pe malurile râului Guadalupe era plin de familii venite cu cortul și care au fost probabil surprinse de viitură. “Vestea proastă este că numărul deceselor va crește și mâine”, a declarat duminică directorul Departamentului de Siguranță Publică din Texas, colonelul Freeman Martin.

Oficialii din Kerrville nu au putut spune dacă au fost emise suficiente avertismente și de ce oamenii nu au fost evacuați înainte de inundații. Administrația Trump a eliminat mii de locuri de muncă de la Administrația Națională Oceanică și Atmosferică (NAO), agenția care include Serviciul Național de Meteorologie, iar acum se pune problema în ce măsură autoritatea respectivă chiar își mai face treaba.

O avertizare de inundații pentru zona respectivă a fost emisă joi, în jurul orei 13, iar prima avertizare de inundații bruște pentru comitatul Kerr a fost trimisă la primele ore ale zilei de vineri spre sâmbătă noaptea, dar cei mai mulți dormeau. Totuși, aceste avertizări se refereau la o cădere de precipitații de 10-20 cm, de două-trei ori mai mică decât cea care a venit în realitate. Chiar serviciile de urgență au spus că prognozele au fost departe de ceea ce s-a întâmplat, iar guvernatorul Texasului a declarat că a ridicat problema prognozelor meteo în discuțiile cu Kristi Noem, secretarul pentru securitate internă al Administrației Trump, care a venit sâmbătă în zonă. În februarie, Trump a concediat 880 de oameni (circa 7,3% din totalul angajaților) Administrației pentru Oceane și Atmosferă, iar Rick Spinard, fostul șef al acesteia a declarat în acest weekend că acest lucru a afectat capacitatea SUA de prezice vremea. Dar actuala administrație spune că predicțiile nu sunt niciodată exacte și că avertizările au fost trimise la timp, dar oamenii nu le-au primit.

Râul Guadalupe, care traversează regiunea Hill Country din centrul-sud al Texasului, a crescut cu 8 metri în 45 de minute, în primele ore ale zilei de vineri. Numită “Aleea inundațiilor fulgerătoare”, Texas Hill Country este o zonă cu văi înguste, șerpuitoare și dealuri abrupte și stâncoase, care canalizează apa în aval în pârâurile și râurile din apropiere.

Foarte pitorească și ideală pentru camping, zona devine și foarte periculoasă atunci când plouă torențial, pentru că apa nu se poate absorbi rapid în pământ, pentru că solul vegetal este extrem de subțire, iar sub el se află calcar și granit. Această conformație a solului și a reliefului favorizează viituri puternice și creșterea bruscă a râurilor.

“Va trebui să învățăm cum să răspundem la avertismente”, a declarat pentru FT Hayley Fowler, cercetător al schimbărilor climatice și profesor la Universitatea Newcastle din Marea Britanie. “Nu va fi posibil să facem toată infrastructura noastră rezistentă la astfel de inundații catastrofale și ne putem aștepta să experimentăm mult mai multe astfel de inundații”. În octombrie, anul trecut, o inundație catastrofală a lovit Valencia, în Spania, provocând moartea a 95 de persoane.

Surse: NBC News, FT

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday