Raportul a fost întocmit de Institutul Internațional de Cercetare pentru Pace (SIPRI), care a arătat că livrările de arme americane în țările europene din NATO a crescut cu 155% în perioada 2020 – 2024, față de intervalul 2015 – 2019, în special ca o reacție la invadarea Ucrainei în 2022, potrivit SIPRI.

Dacă în intervalul de timp anterior, 52% din echipamentele militare achiziționate de statele europene din NATO proveneau din SUA, procentul s-a majorat la 64% pentru ultimii patru ani. Alte țări importante, în privința furnizării de arme, au fost Franța, Coreea de Sud, Germania și Israel.

Pieter Wezeman, cercetător principal la SIPRI, a declarat că europenii iau măsuri pentru a-și stimula propria industrie de apărare, însă relația transatlantică de aprovizionare cu arme are rădăcini adânci. Importurile din SUA au crescut, iar statele europene membre NATO încă au aproape 500 de avioane de luptă și multe alte arme deja comandate de la SUA.”

Tot în ultimii cinci ani, Ucraina a devenit cel mai mare importator de arme din lume, majoritatea provenind din SUA, Germania și Polonia. După Ucraina, următoarele țări au fost India, Qatar, Arabia Saudită și Pakistan, în timp ce cei mai mari exportatori au fost SUA, Franța, Rusia, China și Germania.

Raportul vine în contextul în care țările europene fac planuri de reînarmare, în condițiile în care SUA au semnalat, de mai multe ori, că Europa nu se poate baza la nesfârșit pe prezența trupelor americane pe continent.

Sursă: Politico 

Foto:  Vadym Plysiuk Dreamstime.com

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday