UPDATE, ora 20.00: Secretarul american de Stat, Marco Rubio, a postat, la scurt timp după declarația ministerului polonez de Externe, pe X, un răspuns pentru acesta. Rubio l-a acuzat pe ministrul polonez Radoslaw Sikorski că “inventează lucruri” și că “nimeni nu a amenințat cu privire la oprirea accesului Ucrainei la Starlink”.
De asemenea, a adăugat “și spuneți mulțumesc pentru că fără Starlink Ucraina ar fi pierdut acest război cu mult timp în urmă, iar rușii s-ar afla la granița cu Polonia chiar acum” acuzâdu-l pe ministrul polonez că nu este recunoscător.
Just making things up.
No one has made any threats about cutting Ukraine off from StarlinkAnd say thank you because
without Starlink Ukraine would have lost this war long ago and Russians would be on the border with Poland right now https://t.co/ImeiHFgaaw— Marco Rubio (@marcorubio) March 9, 2025
Elon Musk a reacționat după comentariile lui Marco Rubio și a spus că acestea sunt “absolut corecte”. De asemenea, a transmis un răspuns și pentru ministrul de Externe al Poloniei, spunând: “Stai liniștit, micule om. Plătești o mică parte din cost. Și nu există niciun înlocuitor pentru Starlink”.
UPDATE, ora 17.30: Ministrul de Externe al Poloniei a reacționat la declarațiile miliardarului Elon Musk conform cărora sistemul său de sateliți este “coloana vertebrală a armatei ucrainene”, spunând că Polonia va căuta furnizori alternativi, dacă Starlink se dovedește a fi un partener nesigur.
Starlinks for Ukraine are paid for by the Polish Digitization Ministry at the cost of about $50 million per year.
The ethics of threatening the victim of aggression apart, if SpaceX proves to be an unreliable provider we will be forced to look for other suppliers. https://t.co/WaJWCklgPE— Radosław Sikorski 🇵🇱🇪🇺 (@sikorskiradek) March 9, 2025
“Sistemele Starlink din Ucraina sunt plătite de Ministerul Digitalizării din Polonia, cu un cost de aproximativ 50 de milioane de dolari pe an. Lăsând deoparte etica îndoielnică de a amenința victima unei agresiuni, dacă Starlink se va dovedi a fi nesigur, vom fi nevoiți să căutăm alți furnizori”, a subliniat acesta.
Știrea inițială:
I literally challenged Putin to one on one physical combat over Ukraine and my Starlink system is the backbone of the Ukrainian army. Their entire front line would collapse if I turned it off.
What I am sickened by is years of slaughter in a stalemate that Ukraine will…
— Elon Musk (@elonmusk) March 9, 2025
Elon Musk, care deține compania Starlink, a scris pe pagina sa de X că sistemul său de sateliți este “coloana vertebrală a armatei ucrainene” și a subliniat că dacă ar opri accesul acesteia “linia frontului s-ar prăbuși”. În continuare a scris că ceea ce îl deranjează “sunt anii de măcel într-un război pe care Ucraina îl va pierde inevitabil” și a încheiat spunând “pace acum!”
Postarea lui Musk de pe X vine la câteva zile după ce SUA au decis oprirea schimbului de informații cu Ucraina, ceea ce a afectat grav capacitatea armatei ucrainene de apărare. Experții subliniază că indiferent de efortul pe care l-ar depune niciun stat european nu va putea compensa absența informațiilor de la americani.
În ceea ce privește situația de pe front, rușii au străpuns, zilele trecute, liniile ucrainenilor în regiunea Sudja, din Kursk și amenință să încercuiască trupele ucrainene de pe teritoriul Rusiei.
Rapoartele bloggerilor militari pro-ruși, preluate de presa internațională arată că, în încercarea de a-i surprinde pe ucrainenii, militarii Rusiei au pătruns printr-o conductă de gaze majoră aflată în apropierea localității Sudja. Conform sursei citate, circa 100 de soldați au străbătut kilometri în interiorul conductei, late de 1,4 metri, iar unii dintre ei au petrecut mai multe zile acolo. Operațiunea rușilor a fost, însă, sortită eșecului, întrucât ucrainenii i-au identificat din timp pe aceștia și i-au lichidat. Totuși, în actualizarea sa zilnică din Kursk, ministerul rus al Apărării susține că forțele sale au cucerit localitățile Lebedevka și Novenke, aflate în regiunea vecină Ucrainei, Sumî.
Sudja găzduiește numeroase conducte de gaze, care aveau rolul de a transporta combustibilul din Rusia, prin Ucraina, către Europa. Soldații ucraineni au cucerit aproximativ 1.300 de kilometri pătrați din regiunea rusă Kursk în august anul trecut. Kievul a spus la momentul respectiv că operațiunea a fost o încercare de a câștiga o monedă de schimb în negocierile viitoare cu Rusia.
Surse: Reuters, PravdaUA
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.