Ministerul Apărării a informat, într-un comunicat de presă, că în localitatea tulceană Periprava au fost identificate și ridicate probe care urmează să fie expertizate. Acestea au fost găsite într-o zonă mlăștinoasă, în afara zonelor locuite, și nu au generat pagube asupra obiectelor de infrastructură.

Echipele MApN efectuează căutări ale unor eventuale fragmente de dronă căzute pe teritoriul românesc la finalul lunii iulie, când Armata Rusă a efectuat atacuri asupra porturilor ucrainene de la Dunăre.

Pe 25 iulie, Ministerul Apărării a comunicat că a descoperit resturi de dronă rusească în apropiere de localitatea Plauru. Șase zile mai târziu, alte bucăți au fost găsite la Periprava și Ceatalchioi.

Reiterăm mesajul ferm de condamnare a atacurilor executate de Federația Rusă împotriva unor obiective și elemente de infrastructură civilă ucrainene, care sunt nejustificate și în gravă contradicție cu normele de drept internațional”, se mai arată în informarea de presă.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday