În urma acestei decizii, Steve Bannon va fi în închisoare în timpul campaniei dinaintea alegerilor, care vor avea loc în noiembrie. Judecătorul federal care s-a ocupat de caz a suspendat aplicarea sentinței pe timpul în care s-a judecat apelul în cazul lui Bannon. Totuși, curtea de apel a respins mai multe contestații formulate de Bannon, motiv pentru care procurorii au cerut judecătorului să dispună ca fostul consilier al lui Trump să-și execute pedeapsa de patru luni pentru sfidarea Congresului.

Astfel, joi, judecătorul federal a decis că “baza pentru care a decis anterior să suspende aplicarea sentinței nu mai există”, fiind nevoie ca acesta să se prezinte la închisoare pe 1 iulie. Bannon a fost declarat vinovat, în 2022, pentru că nu a furnizat documente și nu a depus mărturie în fața comisiei de investigații din Congres care a anchetat violențele de la Capitoliu. Comisia respectivă l-a acuzat pe Bannon că a vorbit cu Trump de cel puțin două ori, înainte de 6 ianuarie 2021.

Bannon va fi al doilea oficial de la Casa Albă care va merge la închisoare pentru că a refuzat să coopereze cu comisia. Peter Navarro, un fost consilier pentru comerț, execută în prezent și el o pedeapsă de patru luni de închisoare. 

Surse: Reuters, CNN

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday