Pe piețele asiatice, petrolul european (BRENT) s-a tranzacționat luni dimineață la o valoare de circa 90 de dolari pe baril, similară cu cea de la închiderea de vineri, dar cotațiile au scăzut sub acest prag după deschiderea tranzacțiilor în Europa.

Reuters remarcă faptul că traderii au redus primele de risc, nu numai ca urmare a faptului că atacul, deși masiv, a avut un impact limitat, ci și pentru că Iranul a declarat că, “din punctul său de vedere, problema este încheiată”, iar SUA fac presiuni asupra Israelului să nu escaladeze printr-un atac asupra Iranului.

A fost primul atac direct al unui actor statal asupra Israelului din ultimele trei decenii, dar majoritatea celor peste 300 de rachete și drone lansate de Iran și de afiliații acestuia din Siria, Irak, Liban și Yemen au fost interceptate. Iranul a mai precizat că gestul său este unul de răspuns după atacul aerian al Israelului asupra consulatului iranian din Damasc, care a ucis mai mulți generali ai forței externe a Iranului.

“Pagubele limitate și faptul că nimeni nu a fost ucis înseamnă că poate răspunsul Israelului va fi unul măsurat. Dar, evident, rămâne multă incertitudine și totul depinde de cum va reacționa Israelul acum”, a declarat pentru Reuters Warren Patterson, șeful departamentului de Strategie de la ING.

Iranul produce în prezent peste 3 milioane de barili de țiței pe zi, iar piețele iau în calcul inclusiv eventualitatea unor sancțiuni mai stricte de export.

Surse: Reuters, Trading Economics

Foto: Pichit Boonhuad | Dreamstime.com

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday