Incidentul s-a petrecut în timpul unui zbor Sydney – Auckland al unei aeronave Boeing 787 operată de LATAM Airlines și, la momentul acela, s-a considerat că a fost provocat de “un eveniment tehnic care a provocat o mișcare puternică, similară unor turbulențe”. În urma incidentului, cel puțin 50 de pasageri au fost răniți, o parte din ei necesitând spitalizare.
Totuși, WSJ scrie că oficialii americani au fost informați că primele investigații arată că motivul real al incidentului a fost apăsarea unui buton de pe scaunul pilotului, care a dezactivat pilotul automat și a provocat o coborâre bruscă a botului avionului. Mai exact, în momentul în care un însoțitor de bord i-a adus căpitanului aeronavei masa, unul dintre cei doi a atins butonul care trebuie folosit doar pentru preluarea controlului aeronavei de către pilot, manual. Totuși, butonul respectiv are o protecție și, teoretic, nu poate fi activat accidental.
Un purtător de cuvânt al companiei aeriene a declarat că LATAM Airlines colaborează cu autoritățile în cadrul anchetei, fără a detalia. Sindicatul piloților LATAM a refuzat să comenteze, iar sindicatul însoțitorilor de zbor nu a răspuns imediat la solicitările de comentarii.
În ultima perioadă, Boeing se confruntă cu un număr mare de investigații, din cauza incidentelor similare în care aeronavele sale au fost implicate. Cel mai grav accident de zbor a avut loc în ianuarie, când un Boeing 737 MAX operat de Alaska Airlines a fost forțat să se întoarcă pe aeroportul din Portland, Oregon, la doar 35 de minute după decolare, din cauza unei uși care s-a desprins în timpul zborului.
Sursa: WSJ
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.