Compania aeriană LATAM Airlines a precizat că a fost vorba despre “un eveniment tehnic care a provocat o mișcare puternică”, aparent similară unor turbulențe, ceea ce a dus la rănirea unui număr mare de pasageri. În urma incidentului, cel puțin 50 de persoane au fost rănite, 12 dintre acestea suferind răni care au necesitat spitalizare.
În ciuda evenimentului aerian, avionul a aterizat în siguranță în Noua Zeelandă, conform programului, a mai transmis LATAM Airlines. Potrivit programării inițiale, avionul Boeing 787-9 Dreamliner trebuia să decoleze, din nou, din Auckland și să aterizeze în Santiago (Chile), destinația sa finală. Totuși, din cauza incidentului, zborul spre Santiago a fost reprogramat pentru marți, 12 martie.
Sursa Foto: Max Walter / Dreamstime
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.