Consilierul special David Weiss îl acuză pe Alexander Smirnov, un fost informator FBI, că a făcut afirmații false și a creat un dosar fictiv despre afacerile lui Hunter Biden în Ucraina. În rechizitoriul întocmit de el și echipa sa, Smirnov este descris ca fiind “o fostă sursă confidențială pentru FBI, care a dat agenților informații false în 2020 despre o figură politică proeminentă și fiul acesteia”. Descrierea celor două persoane se potrivește cu cea a lui Joe Biden și a fiului său, Hunter, scrie Washington Post. De altfel, o persoană familiarizată cu situația a clarificat, sub protecția anonimatului, că despre cei doi este vorba.

Conform rechizitoriului, Smirnov i-ar fi raportat unui agent FBI, în anul 2017, că a vorbit la telefon cu patronul firmei ucrainene Burisma, și că au discutat că “fiul Funcționarului Public nr. 1 [n. r. Hunter Biden] era membru al Consiliului de Administrație al Burisma”. Dar faptul că Hunter îndeplinea acea calitate era, deja, un lucru cunoscut publicului la acea vreme. 

Apoi, în 2020, Smirnov a scris în dosarul despre “afacerea Biden” că avea cunoștință de conversații, din 2015 și 2016, în care directorii Burisma spuneau că l-au angajat pe Hunter Biden “pentru a ne proteja, prin tatăl său, de tot felul de probleme”. În acea perioadă, Joe Biden era vicepreședintele Statelor Unite, în timpul Administrației Obama. Conform rechizitoriului, aceste afirmații făcute în urmă cu patru ani sunt false. 

Republicanii din Congres au susținut, timp de luni de zile, că aceste dezvăluiri ale lui Smirnov sunt dovezi că Hunter Biden și, prin extensie, tatăl său, s-au implicat în afaceri corupte, iar procurorii federali nu i-au investigat, deși aveau dovezi. Rechizitoriul prezentat de Weiss susține, implicit, că unele dintre cele mai sensibile acuzații formulate de republicani la adresa președintelui și fiului său se bazează pe minciuni.

În acest raport, se mai arată că Smirnov și-a transformat discuțiile de rutină și neextraordinare cu Burisma în acuzații de luare de mită împotriva Funcționarului Public nr. 1 [n. r. Joe Biden], la vremea respectivă candidat al Partidului Democrat pentru alegerile prezidențiale. Procurorii mai spun că, în discuție cu persoana de contact din FBI, Smirnov și-a declarat, de mai multe ori, antipatia față de Joe Biden și la un moment dat chiar a spus că Biden “va merge la închisoare”. Consilierul special Weiss a mai transmis că Smirnov și-a repetat o parte din afirmațiile false în 2023, când a fost din nou interogat de autorități, dar a schimbat alte părți ale poveștii.

Washington Post scrie că este rar ca FBI să acuze unul din foștii informatori. În primul rând, procurorii federali încearcă să încurajeze persoanele cu informații să vorbească, iar faptul că acum expun una din fostele surse i-ar descuraja pe alții. În cazul lui Smirnov, republicanii au făcut din afirmațiile sale “un caz celebru” împotriva familiei Biden. Reprezentanții FBI au fost forțați, de mai multe ori, să răspundă la întrebări formulate pe baza informațiilor mincinoase furnizate de Smirnov. 

Departamentul de Justiție a anunțat că Smirnov a fost arestat miercuri, pe un aeroport din Las Vegas, după ce s-a întors dintr-o călătorie în străinătate. Weiss, desemnat consilier special în acest caz, este procurorul statului Delaware, în care s-a născut Joe Biden, dar a fost pus în funcție de fostul președinte Donald Trump. Anul trecut, Weiss l-a acuzat pe Hunter Biden că a mințit într-un formular întocmit pentru a cumpăra arme de foc.

Sursă: Washington Post

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday