Primarul socialist al Parisului, Anne Hidalgo, consideră rezultatul votului clar și spune că siguranța rutieră și poluarea aerului au fost motivele pentru care 54% dintre participanții la referendum au ales triplarea costului de parcare. Drept urmare, din septembrie, ar trebui să intre în vigoare un tarif de 18 Euro pe oră, în centru și 12 Euro pe oră în restul Parisului, dar nu numai pentru SUV-uri ci și pentru toate mașinile 4X4, mașinilor cu motor termic sau hibrid mai grele de 1,6 tone, precum și mașinilor electrice care au o greutate mai mare de două tone. Taxele nu se vor aplica parcărilor rezidenților din Paris ci doar celor stradale.

Aproximativ 10% din vehiculele din Paris vor fi afectate de taxele de parcare mai mari, care ar urma să aducă primăriei până la 35 de milioane de euro pe an.

Hidalgo a descris anterior intenția de a reduce prezența SUV-urilor prin creșterea prețurilor la parcare drept “o formă de justiție socială”, considerând că aceste mașini aparțin celor mai bogați dintre șoferi, despre care a spus că nu le pasă de criza climatică.

The Guardian scrie că votul de la Paris a fost urmărit cu mare atenție la Londra, mai multe orașe europene putând urma acest exemplu. Un studiu recent arăta că dimensiunile medii ale mașinilor sunt tot mai mari de la an la an, ceea ce le face mai dificil de condus și de parcat în orașele europene.

Anul trecut, Parisul a organizat un vot similar pentru interzicerea scuterelor electrice închiriate și, ulterior, a devenit prima capitală europeană care a făcut acest lucru. Prezența la votul respectiv a fost doar cu puțin mai mare decât la cel de acum privind supratxarea SUV-urilor.

Sursă alternativă: The Guardian

Foto: Yelizaveta Tomashevska | Dreamstime.com

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday