Judecătorii Curții Internaționale de Justiție au decis că Israelul trebuie să “ia toate măsurile care sunt în puterea sa” pentru a preveni actele care intră în domeniul de aplicare al convenției împotriva genocidului, în Gaza. 

Decizia se aplică cu “efect imediat”, astfel încât statul trebuie să se asigure că forțele sale nu comit niciun act prevăzut în convenție care ar putea fi asimilat genocidului. În plus, instanța a stabilit că Israelul trebuie să ia imediat măsuri pentru a îmbunătăți situația din Gaza.

Prin această hotărâre s-au creat obligații legale internaționale pentru Israel. Totuși, completul de judecători nu a stabilit și obligația încetării focului. Acest lucru fusese cerut de Africa de Sud care a deschis primul caz de genocid împotriva Israelului, judecat astăzi, la Curtea Internațională de Justiție, pentru acțiunile din Gaza.

La scurt timp după anunțarea deciziei, Ministrul israelian al Securității Naționale, Itamar Ben Gvir, a reacționat acuzând Curtea Internațională de Justiție de antisemitism și că pune în pericol existența statului Israel. 

De asemenea, premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a declarat “Vom continua să ne apărăm pe noi înșine și pe cetățenii noștri în timp ce respectăm dreptul internațional.”

Surse: The Guardian, The Times of Israel

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday